Cea mai scumpă producţie TV din istorie: Actorii din „Game of Thrones” care vor juca în serialul „Lord of the Rings”

Amazon a anunţat că actori din distribuţia serialului de succes „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones" vor juca în seria „Lord of the Rings", care, cu un buget de 860 de milioane de dolari, se anunţă a fi cea mai scumpă producţie TV din istorie, potrivit The Guardian.

3045 afișări
Imaginea articolului Cea mai scumpă producţie TV din istorie: Actorii din „Game of Thrones” care vor juca în serialul „Lord of the Rings”

Noul serial "Stăpânul Inelelor/ Lord of The Rings" va fi filmat în Noua Zeelandă începând de luna viitoare, iar compania Amazon a dezvăluit o parte din distribuţie, care include şi doi veterani ai seriei fantasy "Game of Thrones", actorii britanici Robert Aramayo, care l-a jucat pe tânărul Ned Stark, şi Joseph Mawle, interpretul lui Benjen Stark.

Din distribuţie vor mai face parte actorul britanic Owain Arthur, actriţa britanico-iraniană Nazanin Boniadi, actorul australian Tom Budge, actriţa britanică Morfydd Clark şi actriţa slovaco-americană Ema Horvath.

Mai mulţi actori în roluri cheie vor fi anunţaţi în curând.

Luna trecută, producătorii au început să aleagă distribuţia din aproape 5 milioane de propuneri, după ce au lansat o campanie de promovare prin care căutau persoane cu "nasuri minunate" şi "chipuri de poveste". Au fost la mare căutare şi localnici cu înălţimea sub 1,5 metri şi de peste 1,95 metri, precum şi persoane cu pielea foarte ridată şi dinţi lipsă, pentru a juca roluri de orci. Nu în ultimul rând au fost căutate persoane roşcate, cu mulţi pistrui.

Serialul va explora poveşti scrise de J. R. R. Tolkien, a căror acţiune o precedă pe cea din volumul "Frăţia Inelului", prima parte din celebra trilogie "Stăpânul Inelelor".

Amazon a cumpărat drepturile TV pentru cărţile lui Tolkien în urmă cu trei ani.

Romanele "Stăpânul Inelelor/ The Lord of the Rings" au stat la baza celor trei filme "Stăpânul Inelelor", care au fost turnate tot în Noua Zeelandă, sub bagheta regizorală a lui Peter Jackson, şi au fost lansate de New Line Cinema între 2001 şi 2003. Trilogia "Stăpânul Inelelor" a adus încasări de trei miliarde de dolari la nivel mondial, fără vânzările de DVD-uri, şi a obţinut 17 premii Oscar.

Producţia va debuta în Auckland, cel mai mare oraş din Noua Zeelandă, potrivit unui comunicat al companiei Amazon dat publicităţii la sfârşitul anului trecut.

Şi trilogia "The Hobbit", a cărei acţiune a precedat-o pe cea din "Lord of The Rings", a fost filmată de Jackson în Noua Zeelandă.

Noul serial va contribui la impulsionarea economiei Noii Zeelande şi la crearea de noi locuri de muncă şi ar putea deveni cea mai scumpă producţie TV din istorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici