Actorul Matthew Perry nu va participa la reunirea "Friends"

Matthew Perry, interpretul personajului Chandler din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends", a anunţat vineri că nu va putea participa la înregistrarea episodului special, programată de NBC pentru luna februarie, din cauza repetiţiilor la spectacolul de teatru "The End of Longing...".

1126 afișări
Imaginea articolului Actorul Matthew Perry nu va participa la reunirea "Friends"

Actorul Matthew Perry nu va participa la reunirea "Friends"

Joi, postul de televiziune NBC a anunţat că actorii din serialul "Prietenii tăi/ Friends" se vor reuni luna viitoare, pentru prima dată după încheierea acestui show TV în 2004, pentru a înregistra un episod special sub forma unui tribut adus regizorului de comedie James Burrows, în vârstă de 75 de ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al actorului, "Matthew va înregistra ceva" ca tribut adus realizatorului Burrows, informează bbc.com.

"Cu alte cuvinte, aceasta nu va fi reunirea pe care o aşteptau oamenii", a spus Lisa Kasteler.

Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, David Schwimmer şi Matt LeBlanc, foştii colegi de platou ai lui Perry din serial, sunt aşteptaţi să ia parte la show-ul TV, care este programat să fie difuzat de NBC pe 21 februarie.

Matthew Perry este autorul şi va interpreta rolul principal în spectacolul de teatru "The End of Longing...", regizat de Lindsay Posner, care va avea premiera pe 2 februarie, la Londra. Comedia neagră, care marchează întoarcerea actorului pe scena West End din capitala britanică după 13 ani, urmăreşte patru personaje de vârstă mijlocie, care se întâlnesc într-o noapte, într-un bar.

Serialul "Prietenii tăi/ Friends" este un sitcom american creat de David Crane şi Martha Kauffman, care a fost difuzat de postul NBC timp de 10 sezoane, între 22 septembrie 1994 şi 6 mai 2004. Sitcomul prezintă aventurile amuzante ale membrilor unui grup de prieteni din Manhattan şi a fost o rampă de lansare pentru cei şase actori din distribuţia sa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici