Actorul Petru Ciubotaru, de la Teatrul Naţional din Iaşi, a murit la 80 de ani

Actorul Petru Ciubotaru, fost director adjunct al Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi între anii 1993 - 1997, a murit joi, la vârsta de 80 de ani, potrivit unui anunţ al instituţiei.

667 afișări
Imaginea articolului Actorul Petru Ciubotaru, de la Teatrul Naţional din Iaşi, a murit la 80 de ani

Actorul Petru Ciubotaru, de la Teatrul Naţional din Iaşi, a murit la 80 de ani

"Cu inimile frânte de durere, anunţăm plecarea dintre noi a marelui actor Petru Ciubotaru. Nouă, colegilor din Teatrul Naţional Iaşi, spectatorilor, prietenilor, scenei ieşene de teatru, ne vor lipsi zâmbetul pe care-l oferea cu generozitate, talentul uriaş şi inegalabil, amintirile extraordinare, povestite cu har, cu care ne însenina mereu, vitalitatea, verva, pasiunea neobosită pentru teatru şi iubirea nesfârşită pentru public. Suntem alături de familia îndurerată. Drum lin, însoţit de lumină, maestre Petru Ciubotaru!", se arată în anunţul publicat de teatrul ieşean pe contul de Facebook.

Actorul Petru Ciubotaru s-a născut în anul 1939, la Ciurea, judeţul Iaşi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, promoţia 1963, la clasa prof. Alexandru Finţi - George Rafael. După un an petrecut la Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, în 1964, a intrat în echipa Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. Între anii 1993 şi 1997, a ocupat funcţia de director la instituţia teatrală ieşeană.

Petru Ciubotaru a jucat şi în două filme, "Glissando" (1982), de Mircea Daneliuc, dar şi mai recentul "Bacalaureat" (2016), de Cristian Mungiu.

De-a lungul carierei a primit, printre altele, Ordinul Naţional pentru Merit în gradul de Cavaler, în 2002, dar şi premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici