Actriţă care a jucat în două filme din seria "James Bond", a murit la vârsta de 87 de ani | FOTO

Actriţa Nadja Regin, care a jucat în două filme din franciza "James Bond", "From Russia with Love" şi "Goldfinger", a murit la vârsta de 87 de ani, potrivit bbc.com.

623 afișări
Imaginea articolului Actriţă care a jucat în două filme din seria "James Bond", a murit la vârsta de 87 de ani | FOTO

Actriţă care a jucat în două filme din seria "James Bond", a murit la vârsta de 87 de ani

Informaţia a apărut pe contul seriei de pe reţeaua de micro-blogging Twitter.

În 1963, Regin a jucat rolul amantei şefului staţiei MI6 Ali Kerim Bey în filmul "Din Rusia cu dragoste/ From Russia With Love", în care rolul principal a fost interpretat de Sean Connery.

De asemenea, a jucat rolul unei dansatoare care încearcă să îl seducă pe James Bond, interpretat tot de Sean Connery, în filmul "Goldfinger" (1964).

 

Născută în Belgrad, Serbia, Regin şi-a început cariera de actriţă în ţara natală, după care s-a mutat în Germania, apoi în Marea Britanie, la mijlocul anilor 1950.

A jucat în mai multe filme britanice înainte de a apărea în franciza Bond.

În anii 1970, Regin a lucrat pentru mai multe companii, precum Rank Film şi Hammer, unde selecta scenarii pentru producţie.

În 1980, a înfiinţat editura Honeyglen Publishing Ltd şi, recent, şi-a publicat propriul roman, "The Victims and the Fools", sub numele real, Nadja Poderegin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici