Actriţa Rachel McAdams a devenit mamă

Rachel McAdams a născut un băieţel, acesta fiind primul copil al actriţei canadiene şi al scenaristului şi producătorului american Jamie Linden, potrivit people.com.

1029 afișări
Imaginea articolului Actriţa Rachel McAdams a devenit mamă

Actriţa Rachel McAdams a devenit mamă

Potrivit Hollywood Pipeline, Rachel McAdams a născut în secret copilul, însă presa americană a publicat o fotografie recentă a cuplului împreună cu bebeluşul.

Foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa sa privată, McAdams nu a mai participat la evenimente publice de la sfârşitul lunii septembrie 2017.

În luna februarie, însă, actriţa a participat la avanpremiera celui mai recent film al său, "Jocul de-a detectivii/ Game Night", de John Francis Daley şi Jonathan Goldstein, iar cu această ocazie au apărut speculaţiile privind primul său copil.

Rachel McAdams, în vârstă de 39 de ani, a declarat de mai multe ori de-a lungul anilor că îşi doreşte copii.

Actriţa şi scenaristul filmului "Dear John", în vârstă de 37 de ani, au o relaţie din aprilie 2016, dar cei doi au apărut împreună în public foarte rar.

Linden a debutat la Hollywood în 2006, fiind autorul scenariului filmului "We Are Marshall", în care a jucat Matthew McConaughey. De asemenea, şi-a făcut debutul ca regizor în 2011, cu lungmetrajul "10 Years", în care joacă Channing Tatum.

Rachel McAdams, nominalizată la premiile Oscar pentru rolul din "Spotlight", de Tom McCarthy, a mai avut o relaţie cu colegul său din filmul "Notebook" Ryan Gosling, între anii 2003 - 2007, dar şi cu actorul Michael Sheen, între anii 2010 - 2013.

Actriţa Rachel McAdams, născută în 1978, a devenit cunoscută în 2005, când a jucat în comedia de mare succes "Spărgătorii de nunţi/ Wedding Crashers", alături de Vince Vaughn şi Owen Wilson. În 2009, a jucat în thrillerul regizat de Kevin Macdonald, "Jocuri la nivel înalt/ State of Play", alături de Russell Crowe, Ben Affleck şi Helen Mirren, şi în drama romantică "Soţia călătorului în timp/ The Time Traveler's Wife", alături de Eric Bana. A mai jucat în "Miezul nopţii la Paris/ Midnight in Paris" (2012), de Woody Allen, şi recent, în "Era şi timpul!/ About Time" (2013), de Richard Curtis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici