Andrea Bocelli s-a asociat cu UNESCO pentru a ajuta copiii afectaţi de războaie

Tenorul italian Andrea Bocelli a lansat, în colaborare cu UNESCO, „Voices of the World”, un program de educaţie muzicală pentru ajutorarea copiilor afectaţi de războaie, potrivit Reuters.

82 afișări
Imaginea articolului Andrea Bocelli s-a asociat cu UNESCO pentru a ajuta copiii afectaţi de războaie

Andrea Bocelli s-a asociat cu UNESCO pentru a ajuta copiii afectaţi de războaie

Programul, care se va întinde pe mai mulţi ani, are ca model "Voices of Haiti", un proiect lansat de tenor în 2016 şi care a oferit pregătire şi terapie prin muzică, lecţii, repetiţii, ore de joacă şi mese pentru aproximativ 12.000 de copii dintr-una dintre cele mai sărace ţări de pe glob.

„Muzica este un limbaj universal, care poate influenţa sufletul uman într-un mod pozitiv", a declarat Bocelli, în vârstă de 61 de ani, după ce a semnat cu UNESCO un parteneriat pentru lansarea unor iniţiative similare în ţări precum Mali.

Programul "Voices of the World" va fi lansat oficial în 2020, în regiuni care vor include Siria, Irak şi Teritoriile Palestiniene.

Andrea Bocelli este unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai cunoscuţi tenori la nivel internaţional. Născut cu glaucom grav, artistul a orbit total la doar 12 ani, în urma unui accident produs în timpul unui meci de fotbal. La scurt timp după accident, el a câştigat prima sa competiţie muzicală, Margherita d'Oro in Viareggio, cu melodia "O sole mio". Cariera sa îşi are debutul la Festivalul San Remo, în 1994, la secţiunea dedicată debutanţilor, unde câştigă cu melodia „Calmo della Sera". Imediat după festival, Bocelli lansează primul său album, ce poartă titlul melodiei câştigătoare.

Recunoaşterea internaţională vine în 1996, odată cu lansarea melodiei "Con te Partiro", care ulterior va fi rescrisă pentru a fi cântată în duet cu Sarah Brightman şi redenumită "Time to Say Goodbye", piesă ascultată în toate colţurile lumii. Albumul intitulat "Romanza", ce cuprinde melodia pe care milioane de fani voiau să o asculte la infinit, a depăşit toate recordurile de vânzări.

În 1997 îşi face debutul şi în operă, interpretând cu succes părţi din "Madame Butterfly" şi "Tosca".

Deşi iubeşte muzica, iniţial Andrea Bocelli s-a pregătit pentru o carieră de avocat. El a obţinut titlul de doctor în avocatură şi chiar a lucrat o perioadă ca avocat la curtea de justiţie din Pisa. De-a lungul timpului, cu fiecare concert susţinut, reacţiile oamenilor din public l-au convins că adevărata sa menire este de a încânta şi emoţiona oamenii prin melodiile pe care le interpretează cu atâta pasiune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici