Andrei Hrebenciuc lansează o carte despre criza economică

Andrei Hrebenciuc îşi lansează cartea "Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice" vineri, la Târgul de carte Gaudeamus, care are loc în perioada 18 - 22 noiembrie, în Bucureşti.

Andrei Hrebenciuc lansează o carte despre criza economică

"Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice" este viziunea lui Andrei Hrebenciuc asupra situaţiei economice sumbre ce se resimte atât la nivel mondial, cât mai ales la nivel naţional.

Potrivit unui comunicat, "Iluzia. Erou şi antierou în crizele economice" abordează într-un mod atipic şi neconvenţional cauzele şi impactul pe care criza economică le are la nivel mondial, stârnind interesul într-un mod care îl va face pe cititor să mediteze, să comenteze şi să acţioneze într-un mod diferit.

Odată cu lansările ce îi vor fi dedicate volumului se va anunţa şi începutul concursului pentru bursa oferită de autor. Andrei Hrebenciuc va dona, sub forma unei burse de merit, toţi banii proveniţi din drepturile de autor asupra volumului. Cei care doresc să participe la acest concurs trebuie să se înscrie, începând cu data de 17 noiembrie, pe site-ul editurii Corint, www.edituracorint.ro, şi să trimită o scrisoare de motivaţie şi un eseu cu tema "Iluzia capitalismului în România".

Volumul va fi lansat vineri, 19 noiembrie, de la ora 17.00, la Târgul de carte Gaudeamus, la standul Editurii Corint, în incinta Romexpo. Volumul va fi prezentat de prof. univ. Moisa Altar şi prof. univ. Dinu Marin. De asemenea, cartea va fi lansată pe 24 noiembrie, de la orele 18.00, la librăria Diverta Luceafărul din Bacău, dar şi pe 26 noiembrie, de la orele 18.00, la Librăria Diverta a Universităţii din Cluj-Napoca.

Andrei Hrebenciuc, fiul deputatului PSD Viorel Hrebenciuc, este în prezent preparator universitar, doctorand în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti unde predă microeconomie, macroeconomie şi economie europeană.



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
andrei hrebenciuc ,
lansare ,
carte
COMENTARII
  • Alt roman 9 nov 2010

    Sunt convins ca vei muri prost!

  • un roman sarac.. 9 nov 2010

    dom" profesor ? cumva tac tu a inceput sa aiba viziuni sumbre decind psd nu mai e la putere ?vorbiti cumva si de geniile financiare :nastase vintu patriciu voiculescu tariceanu costea vacaroiu si de aportul lor la situaţiei economice sumbre ce se resimte atât la nivel mondial, cât mai ales la nivel naţional? intrebam si eu sa nu mor prost ......

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa