Angelina Jolie şi Brad Pitt vor juca din nou împreună într-un film

Actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt, parteneri de cuplu în viaţa reală, vor juca din nou împreună într-un film, pentru prima dată după lungmetrajul "Domnul şi doamna Smith", care a fost lansat pe marile ecrane în 2005, potrivit unor surse.

431 afișări
Imaginea articolului Angelina Jolie şi Brad Pitt vor juca din nou împreună într-un film

Angelina Jolie şi Brad Pitt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit site-ul Deadline.com, cele două vedete urmează să apară în filmul "The Counselor", regizat de Ridley Scott, o peliculă care îi mai are în distribuţie pe Michael Fassbender şi Javier Bardem. Filmul va fi realizat pe baza romanului omonim scris de Cormac McCarthy.

Surse din industria cinematografică americană afirmă că filmările vor debuta peste câteva luni, iar filmul va fi turnat în Europa, informează people.com. Atât cuplul Jolie-Pitt, cât şi regizorul Ridley Scott posedă reşedinţe de vacanţă în sudul Franţei.

Romanul celebrului şi mult premiatului Cormac McCarthy prezintă povestea unui avocat respectat care încearcă să intre în afacerile cu droguri, dar descoperă foarte repede că este depăşit de situaţie.

Michael Fassebender, cu care Ridley Scott a colaborat la "Prometheus", va interpreta rolul avocatului.

Anumite surse din industria cinematografică aseamănă "The Counselor" cu excepţionalul roman "No Country For Old Men" de acelaşi autor, adaptat de fraţii Joel şi Ethan Coen într-un lungmetraj care a impresionat publicul şi criticii de film.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală.

Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au împreună şase copii, trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici