Avanpremiera cu public a filmului "#Selfie", de Cristina Iacob, a fost sold out

Zeci de tineri din Bucureşti au participat, miercuri seară, la Afi Palace Cotroceni, la avanpremiera comediei "#Selfie", de Cristina Iacob, proiecţia fiind sold out, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

178 afișări
Imaginea articolului Avanpremiera cu public a filmului "#Selfie", de Cristina Iacob, a fost sold out

Avanpremiera cu public a filmului "#Selfie", de Cristina Iacob, a fost sold out

Alături de spectatori, la eveniment au participat Smiley şi gaşca de la Hahaha Production, iar cântăreţul poate fi văzut, de vineri, pe marile ecrane.

Fanii au avut ocazia de a se fotografia cu actorii din distribuţie - Vlad Logigan, Olimpia Melinte, Levent Sali, Flavia Hojda, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor şi Smiley - şi de a participa la o sesiune de autografe.

Încă din titlu, filmul propune o incursiune în fenomenul "selfie", unul extrem de celebru în rândul tinerilor, redat succesiv pe întreaga derulare a acţiunii, prin imortalizarea protagoniştilor în diverse ipostaze, cu ajutorul telefoanelor mobile şi publicarea fotografiilor pe reţelele de socializare.

Cu un scenariu semnat de Alexandru Molico, Geo Caraman, Maria Spirache şi Cristina Iacob, "#Selfie" spune povestea a trei adolescente, pentru care marea aventură a vieţii lor începe cu o escapadă la mare. În loc să stea acasă şi să înveţe pentru examenul de bacalaureat, Yasmine (Crina Semciuc), Roxi (Olimpia Melinte) şi Ana (Flavia Hojda) sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele două zile dinaintea examenului maturităţii, iar acest lucru înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin cap, fără să ţină cont de consecinţe. Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi cuceresc la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere tot ce-şi pot imagina.

"#Selfie", prima comedie cu şi despre tineri lansată în ultimii ani pe marile ecrane, este o producţie MediaPro Pictures, o companie MediaPro Entertainment România, şi Zazu Film, fiind distribuită în cinematografe de Zazu Film.

Comedia "#Selfie" aduce distracţia de la mare, în premieră, de vineri, în cinematografele Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Cluj Polus, Arad, Arad Galeria, Ploieşti, Afi Ploieşti, Brăila, Timişoara, Constanţa), Grand Cinema&More Băneasa, The Light Cinema, Cityplex (Constanţa, Braşov), Line Cinema (Râmnicu-Vâlcea), Cine Grand (Botoşani), Grand Mall (Satu-Mare), Cinema 3D Colors (Craiova), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Twins (Ploieşti), Corso (Bucureşti), Scala (Bucureşti), Europa (Bucureşti), Modern (Craiova), Unirea (Botoşani), Dacia (Piatra-Neamţ), Sebastian Papaiani (Piteşti), Cortina (Oradea), Palace (Oradea), Cinema Arta (Târgu-Mureş), Patria (Bucureşti), Cinema Ostroveni (Râmnicu-Vâlcea), Cinema Victoria (Cluj).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici