"Back to Black", al lui Amy Winehouse, albumul secolului în Marea Britanie - VIDEO

Albumul "Back to Black", lansat de Amy Winehouse în 2006, a devenit, la o lună de la moartea cântăreţei, discul cel mai bine vândut din secolul al XXI-lea în Marea Britanie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii agenţiei oficiale britanice care monitorizează vânzările de muzică, informează AFP.

433 afișări
Imaginea articolului "Back to Black", al lui Amy Winehouse, albumul secolului în Marea Britanie - VIDEO

Amy Winehouse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vânzările pentru albumul "Back to Black", pe care se află o serie de piese devenite celebre, precum "Rehab" şi "Valerie", au cunoscut o creştere spectaculoasă în ultima lună, după ce Amy Winehouse, supranumită "diva trash a muzicii soul", a fost găsită moartă, pe 23 iulie, la vârsta de 27 de ani, în apartamentul ei din Londra.

Acest album, recompensat cu cinci premii Grammy, s-a vândut până miercuri în 3.259.100 de copii.

Precedentul record îi aparţinea lui James Blunt, al cărui disc "Back to Bedlam", lansat în 2005, se vânduse în 3.245.118 de exemplare.

Miercuri, presa britanică a anunţat că organizatorii apropiatei gale MTV Video Music Awards, ce va avea loc duminică, la Los Angeles, îi vor aduce un omagiu cântăreţei. Tony Bennett, care a înregistrat un duet cu Amy Winehouse, intitulat "Body and Soul", cu puţin timp înainte de decesul artistei, va fi unul dintre starurile implicate în acest eveniment.

"A fost o adevărată plăcere să colaborez cu Amy. Atunci când veţi asculta «Body and Soul», veţi înţelege că această piesă face dreptate geniului ei artistic", a declarat cântăreţul în vârstă de 85 de ani.

Imagini inedite din timpul sesiunii lor de înregistrări, care s-a dovedit a fi ultima a cântăreţei, vor fi prezentate în cadrul galei.

Rezultatele testelor toxicologice, făcute publice marţi, nu au relevat prezenţa în organismul artistei a unor substanţe ilegale. Potrivit bbc.co.uk, membrii familiei Winehouse au mulţumit poliţiei britanice pentru sprijinul acordat şi au declarat că aşteaptă concluziile anchetei oficiale, ce vor fi anunţate pe 26 octombrie.

Mitch, tatăl artistei, a declarat în timpul ceremoniei funerare că fiica lui renunţase la droguri în urmă cu câţiva ani şi era pe cale să renunţe şi la alcool.

Totodată, potrivit membrilor familiei Winehouse, tocmai faptul că artista renunţase brusc la alcool a fost elementul care i-a cauzat decesul, deoarece organismul ei a intrat într-un fel de criză, cauzată de nevoia de alcool.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici