Brad Pitt se ocupă de pregătirile pentru căsătoria sa cu Angelina Jolie

Brad Pitt se ocupă de pregătirile pentru căsătoria sa cu Angelina Jolie, evenimentul urmând să aibă loc în sudul Franţei, la sfârşitul lunii septembrie.

565 afișări
Imaginea articolului Brad Pitt se ocupă de pregătirile pentru căsătoria sa cu Angelina Jolie

Brad Pitt se ocupă de pregătirile pentru căsătoria sa cu Angelina Jolie (Imagine:Mediafax Foto/AFP)

Brad Pitt a angajat o echipă care s-a deplasat la locuinţa cuplului din sudul Franţei, unde s-a ocupat de aranjamentele de nuntă, potrivit tabloidului britanic The Sun.

Potrivit unor surse apropiate vedetelor, Brad Pitt insistă să se ocupe de toate detaliile ceremoniei şi vrea ca "totul să fie perfect".

"Angelina nu este preocupată de nuntă; el este cel pentru care contează cel mai mult", a spus aceeaşi sursă. "Îşi doreşte ca locuinţa lor să fie terminată până la momentul ceremoniei, deşi celor apropiaţi nu le va păsa foarte mult", a adăugat aceeaşi sursă.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", sunt împreună de şapte ani şi au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Angelina Jolie şi-a afişat pentru prima dată în public inelul de logodnă, în luna iulie, pe covorul roşu de la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului de Film de la Sarajevo, la circa trei luni de la anunţul oficial al logodnei actriţei cu partenerul ei de viaţă, Brad Pitt.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith" în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici