„Branhiile” artificiale, care le vor permite oamenilor să respire sub apă, ar putea fi realitate în curând. Primele teste sunt promiţătoare

Respiratul sub apă, fără ajutorul unui echipament voluminos, pare ireal. Interesul designer-ului Jun Kamei pentru natură l-a determinat să creeze Amphibio, un accesoriu imprimat 3D care funcţionează ca branhiile şi poate asigura oamenilor, pentru o zi, o metodă alternativă de respirare sub apă.

1916 afișări
Imaginea articolului „Branhiile” artificiale, care le vor permite oamenilor să respire sub apă, ar putea fi realitate în curând. Primele teste sunt promiţătoare

Sursa foto: Twitter @FastCoDesign

Kamei, absolvent al Royal College of Art, în parteneriat cu RCA-IIS Tokyo Design Lab, au avut ideea de a inventa un aparat uşor ce permite respirarea sub apă. 
 
„Mă gândeam la cum viitorul mediului urban se va schimba odată cu încălzirea globală şi am devenit foarte interesat de cifrele privind creşterea nivelului apei”, a declarat Kamei. Inspirat de branhiile insectelor din ape, Amphibio este un înveliş printat 3D, ce constă într-o vestă şi o mască făcute dintr-un material „superhidrofob” (sau extrem de rezistent la apă). Dispozitivul extrage oxigenul din împrejurimi prin învelişul poros şi îl disipează în dioxid de carbon.
 
Amphibio este momentan doar un prototip în lucru, testat la scară mică, într-un acvariu. Următorul pas este dovedirea că se poate folosi de oameni, deşi Kamei crede că pentru asta va avea nevoie de branhii cu o suprafaţă de 32 metri pătraţi.
 
„Dificultatea este consumul mare de oxigen. Noi, oamenii, consumăm prea mult. Deşi ai oxigen dizolvat în apă, rata care trebuie să o tragă prin branhii este imensă şi asta face dispozitivul să-şi mărească suprafaţa”, a spus Kamei, adăugând că materialul poate fi îmbunătăţit pentru a permite schimbului de gaz să se petreacă mai repede. 
 
Chiar dacă inspiraţia iniţială a lui Kamei a fost viitorul dystopian, unde marile oraşe sunt inundate, el are în vedere utilizarea lui Amphibio şi în scopuri de agrement.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici