Campanie Facebook privind gestionarea datelor personale. Compania a publicat cele şapte "principii" ale sale privind protecţia vieţii private, care, până acum, erau secrete

Facebook lansează o campanie de comunicare pentru consilierea numeroşilor săi utilizatori europeni în ceea ce priveşte gestionarea datelor personale, luni, cu câteva luni înainte de intrarea în vigoare a noii legi despre protecţia online a vieţii private, transmite AFP.

1179 afișări
Imaginea articolului Campanie Facebook privind gestionarea datelor personale. Compania a publicat cele şapte "principii" ale sale privind protecţia vieţii private, care, până acum, erau secrete

Campanie Facebook privind gestionarea datelor personale. Compania a publicat cele şapte "principii" ale sale privind protecţia vieţii private, care, până acum, erau secrete

Oficiali ai reţelei de socializare, frecvent criticată pentru modul în care foloseşte datele personale ale utilizatorilor săi, au declarat pentru AFP că au pus la punct o echipă importantă de experţi, designeri web şi jurişti pentru a se pregăti pentru această lege, la sediul său social european din Dublin.

Regulamentul general privind protecţia datelor personale, o lege europeană care va fi aplicată din 25 mai, se bazează pe dreptul fundamental al oricărei persoane care se află pe teritoriu european de a beneficia de protecţia vieţii private şi a informaţiilor personale.

Legea împiedică administraţiile, companiile, asociaţiile, partidele politice şi terţii să colecteze date personale altele decât cele necesare Aceste informaţii nu pot fi păstrate mai mult timp decât este necesar, iar cei care le colectează trebuie să se asigure de consimţământul clar al persoanelor interesate.

În cadrul acestei campanii, Facebook invită toţi utilizatorii săi europeni să verifice opţiunile lor privind protecţia vieţii private din contul de pe reţeaua de socializare. Platforma online va şi centraliza anul acesta toate reglementările privind protecţia vieţii private pe o pagină accesibilă tuturor utilizatorilor săi.

Cu această ocazie, Facebook a publicat cele şapte "principii" ale sale privind protecţia vieţii private, care, până acum, erau secrete. "Suntem transparenţi" şi "voi sunteţi proprietarii informaţiilor pe care le faceţi publice pe Facebook şi le puteţi elimina", se numără printre aceste principii.

Potrivit noii legi, companiile deţinătoare de date sunt responsabile de informaţiile private pe care le colectează, trebuie să garanteze protecţia şi sunt obligate să anunţe rapid autorităţile competente în cazul pierderii, furtului sau divulgării, în caz contrar fiind pasibile de amenzi care merg până la 4% din cifra de afaceri globală a acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici