Cântăreaţa Miley Cyrus şi actorul Liam Hemsworth s-au logodit

Cântăreaţa americană Miley Cyrus şi actorul australian Liam Hemsworth s-au logodit, cei doi decizând să mai dea o şansă iubirii lor, după ce în 2013 cuplul s-a despărţit după o relaţie de patru ani.

6198 afișări
Imaginea articolului Cântăreaţa Miley Cyrus şi actorul Liam Hemsworth s-au logodit

Cântăreaţa Miley Cyrus şi actorul Liam Hemsworth s-au logodit (Imagine: AFP/Mediafax Foto)

Miley Cyrus, în vârstă de 23 de ani, şi Liam Hemsworth, în vârstă de 26 de ani, sunt din nou împreună şi sunt decişi să se căsătorească, potrivit relatărilor din presa internaţională.

Cei doi au petrecut sărbătorile împreună în Australia, iar cântăreaţa îşi petrece weekendurile în reşedinţa din Malibu a actorului australian, conform vanityfair.com.

Totodată, recent, Miley Cyrus a publicat pe reţeaua de socializare Instagram o fotografie în care aceasta poartă un inel care pare a fi unul de logodnă.

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth s-au cunoscut în 2009, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Ultimul cântec/ The Last Song", în care au jucat împreună. Cei doi s-au despărţit în 2010, dar s-au împăcat după câteva săptămâni. Ulterior, cele două vedete s-au împăcat şi s-au logodit în mai 2012. Totuşi, în 2013, cuplul a decis să rupă logodna.

Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenţi "Hannah Montana", în care a interpretat rolul principal. De altfel, Miley Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, "Bangerz", care include hituri precum "We Can't Stop" şi "Wrecking Ball", care au fost promovate prin clipuri provocatoare.

În ultimii ani, Miley Cyrus s-a aflat în atenţia presei internaţionale mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa. Ea a generat noi controverse în 2013, după ce a fumat, în timpul show-ului MTV European Music Awards, transmis în direct la mai multe posturi de televiziune, ceva ce părea să fie o ţigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa "Wrecking Ball". Totodată, dansul ei lasciv şi simularea masturbării alături de Robin Thicke, la gala MTV Video Music Awards, în vara anului 2013, a scandalizat opinia publică internaţională. Miley Cyrus a lansat, de asemenea, o nouă "modă" în showbizul internaţional în 2013 - twerking-ul (dans lasciv în poziţie aplecată obţinut prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.).

Anul trecut, Miley Cyrus a avut o relaţie cu Patrick Schwarzenegger, unul dintre fiii actorului american Arnold Schwarzenegger.

Actorul australian Liam Hemsworth a debutat în televiziune, cu un rol în serialul "Neighbours", dar a făcut destul de rapid tranziţia spre marele ecran, remarcându-se în lungmetrajele "Triunghiul", "Numere fatale" şi "Jocurile foamei/ The Hunger Games". Liam Hemsworth, ai cărui fraţi mai mari Luke şi Chris sunt şi ei actori, a putut fi văzut şi în filmul de acţiune "Eroi de sacrificiu 2/ The Expendables 2".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici