Cătălin Măruţă, trezit în zori de zi cu fanfara, duminică, de ziua sa de naştere

Cătălin Măruţă, prezentatorul emisiunii "Happy Hour", a fost trezit de o fanfară, de la ora 5.00, duminică, în ziua în care acesta sărbătoreşte 35 de ani, informează Pro TV.

975 afișări
Imaginea articolului Cătălin Măruţă, trezit în zori de zi cu fanfara, duminică, de ziua sa de naştere

Cătălin Măruţă, trezit în zori de zi cu fanfara, duminică, de ziua sa de naştere

După ce vineri artişti unul şi unul l-au sărbătorit pe Cătălin Măruţă, prezentatorul emisiunii "Happy Hour", în direct, şi, "Din dragoste pentru Măruţă", au venit în show-ul de la Pro TV cu daruri care mai de care mai năstruşnice, luni, de la ora 17.30, telespectatorii vor putea vedea cum a fost trezit Cătălin Măruţă de ziua lui.

Sărbătoritul a primit o vizită surpriză de la o fanfară condusă de colegii din redacţie, primarul Piedone şi Rică Răducanu, dornic să-şi ia revanşa după ce Măruţă a reuşit să-l păcălească de Ziua Naţională a României.

Tărăboi mare acasă la prezentatorul "Happy Hour", multă voie bună, dar şi prezenţa poliţiei, toate acestea au fost ingredientele unei petreceri super-matinale, la ora 5.00. Întreaga desfăşurare de forţe, dar şi reacţia sărbătoritului, vor face deliciul telespectatorilor în ediţia de luni, 28 ianuarie. Tot atunci, gazda emisiunii va fi un actor născut în aceeaşi zi cu Cătălin Măruţă: Florin Piersic.

Sub sloganul "Din dragoste pentru Măruţă", vineri seară în platoul emisiunii "Happy Hour" şi-a făcut loc o adevărată caravană a dragostei, din care au ieşit, pe rând, mai multe vedete dornice să-i spună "La mulţi ani!" sărbătoritului: Pepe, Piedone, Roxana Ionescu, Constantin Enceanu, Viorica şi Ioniţa din Clejani, Marius Gavrilă deghizat în Cupidon, dar şi Sissoko de la "MasterChef".

Fiecare dintre ei a venit cu câte o surpriză, un cadou special pentru Măruţă, de la o savarină imensă, la dansatoare senzuale sau un şarpe de 50 de kilograme care mai că l-a lăsat pe Măruţă fără grai. Iar din Norvegia, direct la "Happy Hour", a venit şi doamna Bamboi, cea mai tare asistentă de televiziune, care i-a adus lui Măruţă în dar gogoşi făcute special pentru el, cu ocazia zilei sale de naştere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici