Câteva mii de australieni au pozat nud în faţa Operei din Sydney - FOTO şi VIDEO

Un număr de 5.200 de australieni au pozat nud în faţa Operei din Sydney, luni, pentru o fotografie realizată de artistul newyorkez Spencer Tunick.

256 afișări
Imaginea articolului Câteva mii de australieni au pozat nud în faţa Operei din Sydney - FOTO şi VIDEO

Câteva mii de australieni au pozat nud în faţa Operei din Sydney (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Realizată pe o vreme rece, în prima zi de toamnă din emisfera sudică, această fotografie a fost intitulată "Mardi Gras: The Base" şi a dorit să celebreze carnavalul persoanelor homosexuale din Sydney, care a avut loc weekend-ul trecut.

La răsăritul soarelui, Tunick le-a cerut participanţilor să pozeze în picioare, culcaţi sau chiar îmbrăţişaţi, cu feţele apropiate, timp de peste o oră.

"Vreau ca toate cuplurile să se îmbrăţişeze şi să se sărute, toţi prietenii să se sărute, iar străinii să facă tot ce doresc", a declarat fotograful american la începutul sesiunii fotografice.

Spencer Tunick a realizat peste 100 de fotografii de grup, în diverse locuri celebre de pe planetă, şi consideră că opera lui nu este definită de exhibiţionism sau de erotism, ci doreşte să exemplifice vulnerabilitatea vieţii într-un peisaj urban.

Video Stirileprotv.ro

Însă acest argument nu le-a impresionat pe autorităţile americane, unde Tunick a fost arestat de şapte ori.

Cea mai mare fotografie de grup a artistului american a fost realizată în Mexic, pe 6 mai 2007, când Tunick a fotografiat 18.000 de persoane nud în Zocalo Square, piaţa centrală din Ciudad de Mexico.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici