Cea mai mare scrisoare din România, adresată de fanii români trupei Backstreet Boys

Cea mai mare scrisoare din România, cu o lungime de cinci metri şi care cuprinde peste 200 de semnături şi mesaje ale fanilor români, va fi trimisă membrilor trupei Backstreet Boys, pentru a marca 20 de ani de la înfiinţarea formaţiei.

480 afișări
Imaginea articolului Cea mai mare scrisoare din România, adresată de fanii români trupei Backstreet Boys

Cea mai mare scrisoare din România, adresată de fanii români trupei Backstreet Boys (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În perioada 17 - 27 februarie, foaierul Grand Cinema & More din Bucureşti a găzduit cea mai mare scrisoare din România adresată celebrilor Backstreet Boys. Mesajele de apreciere şi semnăturile fanilor au colorat scrisoarea cu o lungime de cinci metri, strângându-se peste de 200 de semnături în numai zece zile.

Scrisoarea va fi trimisă membrilor Backstreet Boys cu ajutorul Grand Cinema & More, iniţiatorul acestui proiect, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Entuziasmul şi dorinţa de a-i vedea live pe membrii Backstreet Boys, una dintre cele mai celebre boyband-uri din lume, se regăsesc în mesajele din această scrisoare. Cele mai inedite mesaje au fost semnate de fani de toate vârstele de-a lungul uriaşei scrisori: de la cele de apreciere, precum "Best boyband ever", "Keep the Backstreet pride alive!" şi "BSB - You are The Best", la adevărate declaraţii de dragoste, precum "I feel 'INCOMPLETE' without you!".

În contextul sărbătoririi a 20 de ani de la înfiinţarea Backstreet Boys, la Grand Cinema & More a fost proiectat, joi seară, documentarul "Backstreet Boys: Show 'Em What You're Made Of". Documentarul a prezentat momente-cheie din istoria Backstreet Boys, de la perioadele de glorie până la momentele de încercare. Filmul a fost realizat pe parcursul a doi ani din viaţa membrilor trupei.

Cu ajutorul producătorilor şi distribuitorilor acestui documentar, scrisoarea cu mesajele fanilor români va ajunge la Nick Carter, Howie Dorough, Brian Littrell, AJ McLean şi Kevin Richardson, membrii trupei Backstreet Boys.

"Backstreet Boys: Show 'Em What You're Made Of" face parte din stagiunea de evenimente alternative de la Grand Cinema & More. Aceasta cuprinde atât spectacole de operă, balet, teatru, teatru pentru copii, cât şi spectacole de improvizaţie şi evenimente speciale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici