Celebrele desene animate Tom şi Jerry au împlinit 80 de ani | VIDEO

Faimoasele personaje din desenele animate Tom şi Jerry create de Hanna şi Barbera au împlinit 80 de ani, potrivit BBC. În anul 1940, a început lungul şir de aventuri ale motanului şi şoricelului, cu primul episod intitulat „Puss Gets the Boot”.

3514 afișări
Imaginea articolului Celebrele desene animate Tom şi Jerry au împlinit 80 de ani | VIDEO

Celebrele desene animate Tom şi Jerry au împlinit 80 de ani | VIDEO

Personajele au fost create din disperare de către Bill Hanna şi Joe Barbera, care trebuiau să găsească ceva care să egaleze succesul pe care l-au avut Porky Pig şi Mickey Mouse.

Barbera explica atunci că i-a plăcut ideea simplă a unui desen animat cu şoarecele şi pisica care se aleargă unul pe altul şi sunt într-un conflict constant, chiar dacă tema fusese de multe ori abordată şi înaintea apariţiei lui Tom şi Jerry.

„Puss gets the Boot” este primul episod lansat în anul 1940. Debutul seriei a avut un succes extraordinar, iar studioul a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună animaţie scurtmetraj. Animatorii nu au câştigat, în ciuda eforturilor depuse în creaţia lor.

Iniţial managerii le-au spus creatorilor „să nu îşi pună toate ouăle în acelaşi coş”. O schimbare de optică a venit atunci când o figură proeminentă a industriei din Texas a venit şi a cerut să mai vadă un episod din „acele minunate desene animate cu pisica şi şoarecele”.

Prima oară, Hanna şi Barbera au numit motanul şi şoarecele Jasper şi Jinx, însă ulterior au devenit Tom şi Jerry.

Potrivit lui Barbera nu a fost nicio discuţie serioasă ca personajele să nu vorbească, însă deoarece au crescut cu filmele mute ale lui Charlie Chaplin, creatorii ştiau că pot fi amuzanţi şi fără dialog. Muzica pentru desenul animat a fost compusă de Scott Bradley, iar în spatele ţipetelor lui Tom s-a ascuns chiar Hanna însuşi.

Producţia a fost realizată de Hanna şi Barbera, iar timp de aproape două decenii ei au realizat peste 100 de episoade de scurtmetraj. Crearea fiecărui episod a durat săptămâni în şir iar costurile de producţie au fost de 50.000 de dolari, astfel doar câteva episoade puteau fi realizate în fiecare an.

Aceste episoade cu Tom şi Jerry sunt considerate în mod universal cele mai bune, animaţia fiind foarte detaliată. Astfel, seria are în palmares şapte Oscaruri.

„Pariez că atunci când le priveai copil fiind, chiar şi acum, ai vrea să ştii când au fost făcute”, a spus Jerry Beck, un istoric în animaţie.

„E ceva special legat de animaţie. Nu se demodează niciodată, nu dispare. Un desen este un desen, e ca atunci când te duci să vezi tablourile. Da, ştim că sunt din anii 1800 sau 1700 însă nu contează, pentru că ele sunt încă relevante în prezent şi îţi transmit ceva. Aşa este şi cu aceste desene animate. Ceea ce am învăţat de-a lungul timpului că sunt o formă grozavă de artă. Nu sunt un entertainment pasager”, a completat el.

Când producătorul Fred Quimby s-a retras la mijlocul anilor 1950, Hanna şi Barbera au preluat departamentul de animaţie al MGM înainte de a începe să fie făcute reduceri de buget. Şefii studioului, ameninţaţi de popularitatea în creştere a televiziunii, şi-au dat seama că pot face la fel de mulţi bani redifuzând vechile episoade, cât şi să realizeze unele noi.

Atunci când departamentul de animaţie a fost închis în 1957, Hanna şi Barbera şi-a făcut propria companie de producţie. Dar de abia câţiva ani mai târziu, MGM a decis să relanseze Tom şi Jerry fără creatorii originali. În 1961 au externalizat producţia la un studio din Praga, pentru a reduce costurile. Lui Gene Deitch, născut în Chicago, i-a fost dată sarcina să reediteze desenul animat, însă s-a confruntat cu un buget redus ;i cu oameni care nu avea habar de seria originală.

Studioul său a făcut, în secret, şi episoade pentru alte desene animate, inclusiv Popeye. Numele cehe au fost americanizate pe distribuţie pentru a nu asociat producţia cu regimul comunist.

„Din cauza Cortinei de Fier, animatorii studioului din Praga nu au văzut niciodată desenele animate Tom şi Jerry”, a spus mai târziu Deitch la Radio.cz.

Dat fiind faptul că va fi primul care va face o continuare a desenului animat clasic, ştia că va fi „în prima linie a focului” din partea fanilor, şi cele 13 desene animate ale sale sunt catalogate ca fiind cele mai slabe. În interviuri, Deitch a fost sincer în legătură cu reputaţia proastă pe care o are şi a mărturisit că a primit ameninţări cu moartea din această cauză.

După Gene Deitch a venit rândul lui Chuck Jones, cunoscut pentru munca sa la Looney Tunes şi Warner Brothers. În perioada când a realizat el episoadele, sprâncele lui Tom s-au îngroşat iar faţa sa a devenit mai deformată, semănând mai mult cu personajul Grinch din Dr. Seuss care fuse creat tot de Jones.

Mark Kausler, în vârstă de 72 de ani, e una dintre multele persoane care au amintiri dragi despre evoluţia lui Tom şi Jerry de-a lungul timpului. L-a târât pe tatăl său de nenumărate ori la cinematograul local din St. Louis ca să vadă episoade din Tom şi Jerry. A început să îşi creeze propriile desene animate, în parte inspirate din aceste personaje şi a urmat apoi o carieră în animaţie.

„Multe lucruri au la bază felul în care arătau şi a modului cum funcţionează muzica în scurtmetrajele de desen animat. A fost o formulă atât de grozavă, felul în care erau interconectaţi. Iar când au încercat să îi reconstruiască cu o altă echipă de producţie, cu un alt design, cu un alt tip de umor - mi s-a părut fals, neautentic”, a explicat Kausler.

A intrat prea târziu în industrie pentru a putea lucra la Tom şi Kerry, însă îşi aminteşte cu încântare clipa „monumentală” în care Hanna şi Barbera şi-au făcut apariţia la şcoala sa de animaţie.

La MGM, televiziunea era perceput ca „un cuvânt rău”, însă după ce au pornit la drum pe cont propriu, Hanna şi Barbera au folosit apoi şi această platformă. Cu episoade mai lungi şi bugete mai mici, au adaptat stilul animaţiei şi au folosit trucuri ca să economisească timp şi bani.

Desenele lor animate au dominat televiziunea pentru copii preţ de decenii. Prima oară au cunoscut succesul la începutul anilor 1960 cu personaje ca Huckerberry Hound şi Yogi Bear şi curând au urmat hituri ca The Flintstones, Top Cat şi Scooby Doo.

În 1970 perechea a revenit cu Tom şi Jerry. Până atunci, multe dintre episoadele iniţiale erau considerate „prea violente” potrivit noilor reglementări în televiziune. Noi episoade, cu Tom şi Jerry în postura de prieteni nu au cunoscut succesul episoadelor iniţiale.

Ca şi alte desene animate ale vremii, moştenirea show-ului nu a fost lipsită de critici legate de personajele care făceau referire la rasă. În special personajul din „Mammy Two Shoes”, o menajeră de culoare cu un accent sudic exagerat, care de regulă apărea de la brâu în jos, a fost catalogată ca o caricatură rasială ofensatoare. Parţi ale seriei includeau glume care foloseau personaje de culoare, asiatice sau indieni.

Când episoadele originale au fost difuzate de televiziunea americană în 1960 unele scene cu „Mammy” au fost editate şi înlocuite cu personaje noi adăugat de echipa lui Jones. În prezent, părţile ofensatoare din episoade sunt de obicei tăiate din colecţia relansată şi de pe platformele de difuzare. Un avertisment a apărut în 2014 când Amaxon Prime Instant Video a adăugat mesajul „prejudecată rasială” la serie de episoade.

Tom şi Jerry, prin violenţa sa plină de umor şi comedia neagră, rămâne un serial extrem de popular la nivel global. Seria poate fi găsită în televiziunea pentru copii de peste tot, de la Japonia la Pakistan şi pe noul joc pentru telefon care are peste 100 de milioane de utilizatori în China.

Serialul a revenit în atenţia presei. În 2016, un oficial de rang înalt din Egipt a încercat să dea vina pe desenele animate pentru violenţa în creştere din Orientul Mijlociu, iar liderul suprem al Iranului a comparat de cel puţin două ori relaţia cu SUA cu cea dintre Tom şi Jerry.

În cei 80 de ani de când au fost creaţi, motanul şi şoricelul au apărut sub toate formele, de la versiunea desenelor animate pentru copii, la un film muzical din 1992 în care cântau şi vorbeau.

Bill Hanna a murit în 2001 iar Joe Barbera în 2006. Cu un an înainte să moartă, lui Barbera i-a fost creditat unu ultimul episod din Tom şi Jerry, realizat fără fostul său partener.

„Ne-am înţeles perfect unul pe celălalt şi ambii aveam un respect profund pentru munca celuilalt”, a spus Barbera despre relaţia profesională pe care a avut-o cu Hanna.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici