- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cineaştii Dany Boon şi Clint Eastwood, recompensaţi cu Legiunea de Onoare
Cineastul francez Dany Boon a fost distins, marţi, de preşedintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, cu Legiunea de Onoare, aceeaşi distincţie urmând să îi fie acordată regizorului american Clint Eastwood, vineri, informează allocine.fr.
"Sudul (Franţei - n.r.) l-a avut pe Fernandel, burghezia l-a avut pe Louis de Funès, Normandia l-a avut pe Bourvil. Odată cu apariţia lui Dany Boon, nordul Franţei şi întreaga Franţă populară şi-a găsit o voce reprezentativă. Astăzi, toată Franţa vă mulţumeşte pentru contribuţia adusă fericirii naţionale în stare pură".
Prin aceste cuvinte, Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, i-a acordat lui Dany Boon titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare, marţi, 10 noiembrie.
În faţa prietenilor săi, printre care Jean Reno, Line Renaud, Michèle Renaud, Michèle Laroque, Elie Semoun şi Rachida Dati, Boon i-a răspuns preşedintelui francez: "Sper să fiu demn de această frumoasă recompensă şi să rămân umil şi simplu, la fel ca oamenii din Nord".
Această decoraţie urmează anunţului făcut de cineastul francez, care a declarat că următorul său proiect este un film a cărui acţiune va avea loc tot în jurul frontierei franco-belgiene.
Dany Boon, în vârstă de 42 de ani, pe numele său real Daniel Hamidou, este un actor de comedie originar din nordul Franţei, fiul unui emigrant algerian. Înainte de a fi actor, Dany Boon a fost pugilist şi apoi şofer de camion. Originile lui l-au inspirat în realizarea comediei "Bienvenu chez les Ch'tis".
Acest film, care include clişeele vehiculate în societate despre populaţia din nordul Franţei, despre concepţiile şi dialectul locuitorilor de acolo, denumiţi "les ch'ti", prezintă şocul cultural suferit de un funcţionar de poştă, originar din sud, care a trebuit să se mute în nordul ţării.
Actor, scenarist, regizor şi coproducător al acestui film, vizionat de 20,4 milioane de spectatori - cel mai mare succes al cinematografului francez în 2008 -, Danny Boon a primit un onorariu de 26 de milioane de euro din încasările de 150 de milioane de euro obţinute de acest lungmetraj. Un remake al acestui film a fost deja programat de studiourile americane, iar rolul principal va fi deţinut de Will Smith.
O altă mare figură a cinematografiei, de această dată mondială, va primi aceeaşi importantă decoraţie naţională franceză. Celebrul cineast american Clint Eastwood, prezent în Europa pentru filmările noului său proiect "Hereafter", cu Matt Damon şi Cécile de France în rolurile principale, va se întâlni cu preşedintele Nicolas Sarkozy, vineri, pentru a primi în prezenţa acestuia şi a Ministrului Culturii, Frédéric Mitterand, medalia de Comandor al Ordinului Legiunii de Onoare.

Clint Eastwood, născut în 1930, a câştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător.
Şi-a început cariera de actor jucând în câteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: "Pentru un pumn de dolari" (1964), "Pentru câţiva dolari în plus" (1965) şi "Cel bun, cel rău, cel urât" (1966).
Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrându-le cu producţiile "Necruţătorul" (1992), "În bătaia puştii" (1993), "Podurile din Madison County" (1995), "O fată de milioane" (2004), "Scrisori din Iwo Jima" (2006) şi "Steaguri pline de glorie" (2006).
"Gran Torino", lungmetraj în care Eastwood a fost şi interpret, este cel mai de succes film al acestuia din punct de vedere al încasărilor, cu 260,5 milioane de dolari la nivel mondial. Celebrul regizor american a finalizat recent lungmetrajul "Invictus", o peliculă despre Nelson Mandela, ce va avea premiera pe 11 decembrie.
-
Şedinţa Colegiului Director al PDL a început
Politic astăzi, 16:51
Şedinţa Colegiului Director al PDL a început, joi, la Parlament, cu o întârziere de aproximativ o jumătate de oră, premierul Emil Boc, care s-a aflat anterior, mai bine de o oră, în biroul preşedintelui Camerei, precizând că trebuie să facă declaraţii în primul rând în interiorul partidului. citeşte tot
-
Bulgaria nu va avea nevoie de un împrumut al FMI în următorii doi ani
Economic astăzi, 16:47
Bulgaria nu va avea nevoie de un împrumut din partea Fondului Monetar Internaţional în următorii doi ani, a declarat, joi, ministrul de Finanţe Simeon Djankov, citat de Novinite. citeşte tot
-
Remanierea lui Berceanu ar putea fi pusă în discuţia Colegiului Director al PDL
Premierul Emil Boc ar putea supune, joi, aprobării Colegiului Director al PDL şi remanierea ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, care ar fi înlocuit cu senatorul Anca Boagiu, ce a mai deţinut acest post, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din conducerea partidului. citeşte tot
-
Gabriel Sandu, întrebat dacă va fi remaniat: Aflăm
Politic astăzi, 16:13
Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a declarat joi că nu a avut o discuţie cu premierul Emil Boc privind remanierea, neputând preciza dacă va rămâne în funcţie sau nu. citeşte tot
-
Veniturile colectate de ANAF la buget au urcat în august cu 17% după creşterea TVA
Economic astăzi, 16:12
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat în august venituri bugetare de 11,12 miliarde de lei, în urcare cu 17,25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, rezultatul fiind în mare parte datorat majorării TVA, categorie care a adus încasări cu aproape 50% mai mari. citeşte tot
-
Părinţii plătesc într-un an şcolar în medie 1.500 de lei pentru un copil, statul dă 970 lei
Social astăzi, 16:10
Părinţii plătesc într-un an şcolar în medie aproape 1.500 lei pentru un copil, în timp ce statul dă aproximativ 970 de lei, cea mai mică sumă alocată de un stat din UE, se arată într-un studiu al Organizaţiei "Salvaţi Copiii" prezentat joi. citeşte tot
-
Starea lui Cristian Olteanu este gravă. Procurorii cercetează cazul
Social astăzi, 16:05
Starea liberalului Cristian Olteanu este încă gravă, dar stabilă, acesta fiind transferat, joi, din Secţia de Terapie Intensivă în Clinica de Neurochirurgie, unde urmează tratament pentru oprirea hemoragiei cerebrale şi eliminarea sângelui, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SUUB. Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti fac cercetări în acest caz. citeşte tot
-
Brânzan: Vina în incidentul de la Giuleşti nu e doar a asistentei, ci şi a lui Boc, a blocat posturi
Social astăzi, 16:01
Fostul ministru al Sănătăţii Ovidiu Brânzan a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că vina pentru incidentul de la Maternitatea Giuleşti nu aparţine doar asistentei care a plecat din salon, ci şi Guvernului Boc, care a blocat posturile în sănătate. citeşte tot
-
Tabără: Premierul mi-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, am acceptat
Deputatul PDL Valeriu Tabără a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, în urma căreia i s-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar el a acceptat. citeşte tot












Nu exista comentarii