- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Concertul lui Jay-Jay Johanson, reprogramat
Concertul pe care cântăreţul suedez Jay-Jay Johanson urma să-l susţină la Bucureşti, pe 2 octombrie, în Hala, a fost reprogramat pentru data de 4 decembrie, urmând să se desfăşoare în clădirea The Ark, informează organizatorul evenimentului, One Event.
Clădirea The ARK - Bursa Mărfurilor Creative, situată pe Calea Rahovei nr.196A, este un spaţiu unic, o punte între noul şi vechiul Bucureşti.
Este o clădire-monument construită la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a fost recent redeschisă publicului dornic de conferinţe, expoziţii, târguri şi concerte, toate concepute astfel încât să deschidă noi oportunităţi de expunere a noilor forme de expresie artistică sau a mărfurilor creative.
Biletele pentru concertul Jay-Jay Johanson achiziţionate până la această dată rămân valabile. Cei care au achiziţionat deja bilete şi care doresc să-şi recupereze contravaloarea acestora o pot face de la punctele de vânzare de unde au fost cumpărate
Biletele pentru concertul din data de 4 decembrie costă 60 de lei şi pot fi procurate online, de la MyTicket.ro, din reţeaua Diverta, magazinele Muzica şi Off The Record, librăriile Cărtureşti, precum şi din Cluburile Control şi Fire.
Supranumit de presa de specialitate "bravul cavaler melancolic" sau "neobositul creator al synth-pop-ului dansabil", Jay-Jay Johanson a debutat cu albumul "Whiskey", în 1996. Succesul imediat al albumului, caracterizat prin voci jazzy şi aranjamente de "film noir", i-a asigurat lui Jay-Jay primul turneu internaţional din carieră.
Discografia artistului cuprinde până în prezent şapte albume, vândute în peste un milion de exemplare, în mai mult de 35 de ţări, iar turneele sale au inclus teritorii precum Statele Unite, Canada, Brazilia, China, Franţa, Germania, Spania şi Rusia.
Concertul de la Bucureşti va cuprinde atât piese noi, incluse pe cel mai recent album al său, "Self-Portrait" (2008), cât şi hituri consacrate de pe materialele precedente.
-
Cea mai bună fotografie de presă. Povestea imaginii care a câştigat World Press Photo Award 2012 - FOTO
Cultură-Media astăzi, 15:48
Fotograful spaniol Samuel Aranda a câştigat World Press Photo Award 2012, pentru o fotografie realizată în Yemen, ce prezintă o femeie care poartă vălul integral islamic, ţinând în braţe o rudă rănită, au anunţat, vineri, la Amsterdam, organizatorii acestui prestigios concurs de fotojurnalism. citeşte tot
-
"Cumpără-mă şi foloseşte-mă". Povestea românului care se vinde pe eBay
Externe astăzi, 15:41
Un român din Coventry care a rămas fără loc de muncă s-a pus la vânzare pe eBay, pentru a îşi putea câştiga existenţa, relatează Coventry Telegraph în ediţia electronică. citeşte tot





Nu exista comentarii