Concertul lui Roger Waters: Accesul publicului se va face începând cu ora 17.00. Recomandările către spectatori

Accesul publicului la concertul de miercuri, din Capitală, al artistului Roger Waters, "The Wall", se va face începând cu ora 17.00, pe la intrările dinspre Parcul Izvor şi Bulevardul Regina Maria, evenimentul fiind programat să înceapă în jurul orei 20.00, informează organizatorii, Emagic.

1633 afișări
Imaginea articolului Concertul lui Roger Waters: Accesul publicului se va face începând cu ora 17.00. Recomandările către spectatori

Roger Waters (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Organizatorii recomandă venirea cât mai devreme la eveniment pentru a evita pe cât posibil aglomeraţia de la porţile de acces. Biletul achiziţionat pentru acest concert permite accesul o singură dată în zona de eveniment, până la finalul spectacolului. Conform cerinţelor venite din partea echipei artistului, cei care părăsesc zona de concert şi doresc să reintre vor fi nevoiţi să cumpere un bilet nou.

De asemenea, organizatorii nu încurajează prezenţa copiilor la astfel de concerte, din cauza sunetului extrem de puternic, însă dacă părinţii aleg să vină alături de cei mici, aceştia vor avea acces în zona de concert doar în baza unui bilet valid.

Organizatorii atenţionează publicul asupra faptului că în cadrul show-ului se vor utiliza jocuri de lumini de mare intensitate şi efecte pirotehnice. În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutura, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi şi mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, rucsacuri, bagaje voluminoase, lasere, aparate foto de orice tip şi aparate de înregistrare audio-video.

Ca urmare a regulilor foarte stricte ale artistului, agenţii de pază vor percheziţiona în detaliu şi orice obiecte interzise descoperite în urma verificărilor vor fi oprite la porţi, fără garanţii. În acest context, fanii care vor participa la eveniment sunt sfătuiţi să fie atenţi şi să lase la maşină sau acasă orice obiect aflat pe lista lucrurilor nepermise.

Totodată, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie. În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane care vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în spaţiul de desfăşurare al evenimentului.

Concertul "The Wall" va avea loc pe 28 august, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi promite cel mai spectaculos show organizat vreodată în România. Ultimele bilete sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Libraria "Mihai Eminescu" şi Sala Palatului, precum şi online, pe www.myticket.ro. Acestea vor putea fi cumpărate, în limita disponibilităţii, şi în ziua evenimentului, de la casa de bilete amenajată la intrarea dinspre Parcul Izvor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici