Corina Bud, Lavinia, Roxana Ionescu şi Cove vor dansa la bară, vineri, la "Dansez pentru tine"

Corina Bud, Lavinia, Roxana Ionescu şi Cove vor dansa la bară, vineri, în emisiunea "Dansez pentru tine", difuzată de la ora 20.30, la Pro TV, informează televiziunea.

721 afișări
Imaginea articolului Corina Bud, Lavinia, Roxana Ionescu şi Cove vor dansa la bară, vineri, la "Dansez pentru tine"

Corina Bud, Lavinia, Roxana Ionescu şi Cove vor dansa la bară, vineri, la "Dansez pentru tine"

Unul dintre cele mai aşteptate stiluri de dans de către telespectatori şi unul dintre cele mai temute stiluri pentru unele vedete participante, dansul la bară implică zeci de ore de antrenamente, multă forţă în braţe şi lipsa totală de inhibiţii.

Corina Bud se declară îndrăgostită de dansul la bară, Lavinia îl consideră un stil dificil în care nu poţi să păcăleşti prea mult, Roxana Ionescu va încerca să facă mai mult decât mişcări lascive şi provocatoare la acest dans, iar Cove spune că l-a practicat mult în copilărie, astfel că vineri îi va fi uşor în ring.

"Iubesc dansul la bară", spune fără reţineri Corina Bud.

"Este foarte senzual, extrem de solicitant pentru toată musculatura şi mi se pare atât de sexy şi spectaculos!". Repetiţiile pentru acest stil merg şnur pentru artistă, mai ales că pentru cel mai recent videoclip, la piesa "No Sleepin'", a luat câteva lecţii de dans la bară, stil pe care îl foloseşte şi în show-ul ei de scenă. Corina este fascinată de starurile burlesque care au ştiut să aducă în faţa publicului senzualitatea şi show-ul unor puneri în scenă care foarte mult timp au fost considerate vulgare.

"Toată lumea o adoră pe Ditta von Teese, iar francezii înnebunesc după Arielle Dombasle. De la Betty Page încoace, toate artistele care au ales şi au celebrat spectacolele burlesque au arătat lumii că arta nu poate fi niciodată vulgară şi că reprezentaţiile de striptease şi dans la bară pot fi tratate ca manifestări artistice foarte elegante şi senzuale", declară Corina, care nu ar spune nu unui dans la bară special executat pentru soţul ei.

"Ador acest dans şi în afară de faptul că mi se pare un antrenament de fitness foarte eficient, îmi plac mult de tot senzualitatea lui şi faptul că mă face să mă simt sexy şi foarte femeie. Love, love, love", spune Corina plină de energie.

Lavinia a încercat dansul la bară acum câteva luni, pentru filmările de promo ale emisiunii, şi a constatat de atunci că nu este deloc de glumit cu acest stil de dans la care trebuie foarte mult antrenament şi multă forţă în braţe.

"Cred că voi face câteva flotări înainte de dans pentru a putea face faţă coregrafiei", spune Lavinia care consideră că nu prea poţi păcăli la acest stil de dans. Deşi se antrenează asiduu, Lavinia nu crede că va mai folosi cunoştinţele în dans la bară pe viitor, nici în show-urile sale, nici pentru a face astfel un cadou viitorului său iubit sau soţ:

"Nu cred că voi dansa vreodată acest stil de dans, pentru că dacă nu iese perefect nu are cum să fie nici măcar sexy".

Roxana Ionescu nu are reţineri pentru niciun stil de dans din competiţie, fie el şi dansul la bară pentru care ştie că trebuie să aibă atât forţă, cât şi eleganţă şi dezinhibare. Roxanei îi place să glumească spunând că după ce va învăţa acest stil pentru emisiune, în fiecare seară îi va dansa la bară soţului ei.

Cove mărturiseşte că antrenamentele pentru dansul la bară merg excepţional pentru el:

"Deşi este destul de solicitant, mă descurc bine, am experienţă, eu am practicat foarte mult dansul la bară în copilărie, era dansul la bătătorul de covoare din spatele blocului. Era o bară cadru, acum e o bară stâlp, deci doar forma diferă. Aşa că, mă voi descurca eu".

Chiar dacă a admirat-o pe Medea, dansatoarea la bară care a ajuns în finala "Românii au talent", Cove este convins că sunt şi bărbaţi acrobaţi specialişti în dans la bară, însă nu este el unul dintre ei. "În ceea ce mă priveşte, simţul umorului mă va salva la acest stil de dans, nu altceva", spune actorul care este sigur că nu va mai dansa cu altă ocazie la bară în afară de "Dansez pentru tine".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici