Cranberries concertează la Bucureşti, pe 20 iulie

Formaţia Cranberries va susţine un concert la Bucureşti, pe 20 iulie, locul de desfăşurare a evenimentului urmând să fie anunţat în curând, informează organizatorii evenimentului, Events.

108 afișări
Imaginea articolului Cranberries concertează la Bucureşti, pe 20 iulie

Cranberries concertează la Bucureşti, pe 20 iulie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

De asemenea, preţul biletelor va fi anunţat săptămâna viitoare. Tot atunci, acestea vor fi puse în vânzare şi vor putea fi achiziţionate prin reţeaua Eventim, din magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi prin intermediul site-ului www.eventim.ro.

The Cranberries a dominat decada anilor '90, alături de legende ca Pearl Jam, Smashing Pumpkins, Nirvana. Una dintre cele mai de succes trupe britanice, The Cranberries revine în forţă, după şase ani de absenţă. Dolores O'Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bas) şi Fergal Lawler (tobe) au cântat împreună din nou, pentru prima oară, la începutul anului 2009, lucru care i-a făcut să înţeleagă cât de mult şi-au lipsit unii altora. Au revenit în formula de grup pentru un turneu în Europa şi Statele Unite ale Americii. 2010 va marca şi lansarea unui nou album, după ce anul trecut, The Cranberries au sărbătorit 20 de ani de activitate muzicală.

The Cranberries au în palmares peste 14 milioane de discuri vândute doar în SUA, 4 albume în Billboard 200 ("Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?", "No Need To Argue", "To the Faithful Departed and Bury the Hatchet") şi opt single-uri în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine, barometrul industriei muzicale internaţionale.

Grupul a luat naştere în 1989, sub numele iniţial de The Cranberry Saw Us. Pe lângă rockul alternativ, trupa abordează şi stilurile indie pop şi punk, cu influenţe de folk irlandez. Şi-au câştigat faima cu albumul "Everybody Else Is Doing It, So Why Can't We?" (1993), care s-a vândut în cinci milioane de copii în întreaga lume. Lansarea albumului de debut a fost urmată de un turneu american. Concertele live impun difuzarea piesei "Linger" in heavy-rotation pe canalul MTV. Până la sfârşitul anului, melodia devine un hit imens, urmează single-ul "Dreams", care consolidează ascensiunea albumului de debut al trupei Cranberries. Trupa intră brusc în atenţia caselor de discuri, negocierile se încheie prin semnarea unui contract cu Island Records.

Un an mai târziu (1994), Dolores O'Riordan se căsătoreşte cu tour-managerul trupei, Don Burton. Apare al doilea album al trupei, "No Need to Argue", produs de Stephen Street, care debutează pe locul al şaselea în topurile americane. "No Need to Argue" depăşeşte succesul albumul de debut şi câştigă trei discuri de platină, cu hituri îndelung difuzate precum "Zombie" şi "Ode to My Family". În 1995 urmează alte două single-uri, "I Can't Be With You" şi "Ridiculous Thoughts", iar albumul câştigă cinci discuri de platină în Canada, unul în Elveţia şi şapte în SUA. The Cranberries sunt pe culmile succesului.

Concomitent, apar însă primele zvonuri că Dolores O'Riordan intenţionează să părăsească formaţia pentru a urma o carieră solo. Trupa neagă vehement şi Cranberries intră în studio pentru un al treilea album, realizat în colaborare cu producătorul Bruce Fairbairn, vechi colaborator al celor de la Aerosmith. "To the Faithful Departed" este lansat în 1996, înregistrând un loc secund în UK Album Chart şi locul al patrulea în topul Billboard 200. Primul single, "Salvation", suscită acelaşi interes ca hiturile anterioare al trupei - ajunge numărul 1 în topul Modern Rock Tracks chart din Billboard Magazine. Grupul anulează însă un turneu programat în Australia şi Europa, determinând reapariţia zvonurilor legate de plecarea solistei Dolores O'Riordan.

Trei ani mai târziu, în 1999, The Cranberries îşi lansează cel de-al patrulea album de studio, "Bury the Hatchet", cuprinzând hituri precum "Promises", "Animal Instinct", "Just My Imagination" şi "You & Me". Încep un turneu modial care durează până în vara anului 2000, de departe cel mai mare şi mai răsunător turneu din cariera trupei. Anul 2000 este anul în care apare un album "greatest hits" - "Stars - The Best of 1992 - 2002". Doi ani mai târziu, The Cranberries ies din nou într-un scurt turneu european, iar în 2003 cântă în deschiderea mai multor concerte ale greilor de la Rolling Stones.

În septembrie 2003, membrii trupei anunţă că vor lua o pauză pentru a se concentra pe proiecte solo. De-atunci, solista Dolores O'Riordan a colaborat la numeroase proiecte muzicale şi a scos două albume, Noel Hogan a început un nou proiect intitulat Mono Band, urmat de formarea trupei Arkitekt alături de Richard Walters, iar Fergal Lawler a colaborat cu The Low Network, Walter Mitty şi The Realists, The Last Days Of Death Country, atât ca muzician, cât şi ca producător.

La Bucureşti, fanii Cranberries vor asculta piese clasice din anii '90, cele mai faimoase hituri, dar şi piese de pe cele două albume solo al solistei vocale - "Are you listening" (2007) şi "No Baggage" (2009).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici