Creatorii "Game of Thrones" vor realiza o nouă serie "Star Wars". Intriga nu va avea vreo legătură cu aventurile lui Luke Skywalker

Compania Lucasfilm a anunţat că va produce o nouă serie de filme din universul "Star Wars" care va fi realizată de echipa de scenarişti şi producători a serialului fantasy cult "Game of Thrones", transmite AFP.

368 afișări
Imaginea articolului Creatorii "Game of Thrones" vor realiza o nouă serie "Star Wars". Intriga nu va avea vreo legătură cu aventurile lui Luke Skywalker

Creatorii "Game of Thrones" vor realiza o nouă serie "Star Wars", fără legătură cu aventurile lui Luke Skywalker şi dinastia cavalerilor Jedi

David Benioff şi D.B. Weiss, creatorii serialului de succes produs de HBO, vor scrie şi vor produce noi filme "Star Wars", numărul acestora nefiind precizat.

Intriga va fi una nouă, fără legătură cu aventurile lui Luke Skywalker şi dinastia cavalerilor Jedi, prezentate pe parcursul a trei trilogii, şi nici cu subiectul unei alte serii de trei filme pe care Disney a anunţat-o la începutul lunii noiembrie 2017.

Benioff şi Weiss vor începe lucrul la noul proiect după ce vor încheia munca la ultimul sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones".

TITLURILE ZILEI

Bob Iger, şeful Disney, compania de care aparţine Lucasfilm, a spus că saga "Star Wars" a depăşit aşteptările grupului, din 2012, de când a cumpărat casa de producţie înfiinţată de George Lucas.

"Star Wars" a devenit una dintre francizele cele mai rentabile şi populare din istoria cinematografiei.

Primele două filme din cea mai recentă trilogie, "Star Wars: Trezirea Forţei/ Star Wars: Episode VII - The Force Awakens" (2015) şi "Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi" (2017), au obţinut cele mai mari încasări din toată seria, 2 miliarde de dolari, respectiv 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial.

"Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story" (2016), primul film dintr-o serie spin off (inspirată de franciza originală), a avut încasări de 1 miliard de dolari, un semn bun pentru continuarea acestuia, "Solo: O Poveste Star Wars/ Solo: A Star Wars Story", care va fi lansată în luna mai şi va povesti tinereţea lui Han Solo.

Ultimele şase episoade din ultimul sezon al serialului TV "Game of Thrones" vor fi difuzate anul viitor.

Serialul TV "Game of Thrones" este celebru pentru scenele de un erotism debordant şi cele sângeroase, în timp ce franciza "Star Wars" este mai puţin explicită privind sexul şi violenţa.

Unii critici văd în acest anunţ şi o dovadă în plus a lipsei de femei şi realizatori provenind din minorităţi etnice în spatele camerelor de filmat folosite la realizarea francizei "Star Wars", deşi filmele se bucură de o distribuţie mixtă relativ echilibrată.

Anunţul a fost făcut în paralel cu publicarea primelor rezultate ale Disney de când grupul a anunţat că va achiziţiona acţiunile în cinema şi televiziune ale companiei rivale Fox, pentru 52 de miliarde de dolari. Pe ultimul trimestru al anului 2017, beneficiul net a crescut cu 78,4%, la 4,42 miliarde de dolari, în principal graţie unor modificări fiscale puse recent în aplicare în SUA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici