CRONOLOGIE: Cele mai importante momente în muzică în anul 2010

Cele mai importante momente în muzica internaţională în anul 2010:

183 afișări
Imaginea articolului CRONOLOGIE: Cele mai importante momente în muzică în anul 2010

Cele mai importante momente în muzică în anul 2010 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premiile Grammy

Starul R&B Beyonce a câştigat şase premii Grammy, inclusiv pentru cea mai bună piesă a anului ("Single Ladies (Put a Ring On It)"), cea mai bună interpretare pop şi cel mai bun album R&B contemporan ("I Am ... Sasha Fierce"), surclasând-o pe tânăra senzaţie a muzicii country Taylor Swift, care a obţinut patru astfel de prestigioase trofee, pentru, printre altele, cel mai bun album country - "Fearless" -, cea mai bună interpretare country şi cea mai bună piesă country - "White Horse".

În topul premiilor, celor două dive li s-au alăturat muzicienii din trupa de rock Kings of Leon, care au obţinut trei Grammy, inclusiv pentru cea mai bună interpretare rock şi cea mai bună piesă rock -
"Use Somebody". Trioul punk rock Green Day a câştigat premiul Grammy pentru cel mai bun album rock - "21st Century Breakdown".

Michael Jackson a fost distins postum cu premiul Grammy pentru întreaga activitate, alături de alţi şase muzicieni - cântăreţul canadian Leonard Cohen, muzicianul Bobby Darin (postum), chitaristul David "Honeyboy" Edwards, trompetistul de muzică jazz Clark Terry, cântăreaţa de muzică country Loretta Lynn şi pianistul şi compozitorul André Previn.

Brit Awards

Cântăreaţa americană Lady Gaga, renumită pentru ţinutele ei excentrice, a triumfat, la Londra, câştigând trei trofee la cea de-a 30-a ediţie a galei Brit Awards, impunându-se la categoriile "cea mai bună cântăreaţă internaţională", "cel mai bun album internaţional" ("The Fame") şi "revelaţia internaţională a anului".

La rândul lor, cântăreaţa Lily Allen a fost desemnată "cea mai bună cântăreaţă britanică", iar grupul Florence And the Machine a primit premiul pentru "cel mai bun album britanic" ("Lungs"). Premiul pentru cel mai bun cântăreţ internaţional a fost atribuit rapperului american Jay-Z.

Materialul discografic "(What's the Story) Morning Glory?" al grupului Oasis a fost desemnat "cel mai bun album britanic al ultimilor 30 de ani", în timp ce Robbie Williams a primit un premiu pentru contribuţia extraordinară adusă muzicii britanice.

Songwriters Hall of Fame 2010

Cântăreţul canadian Leonard Cohen a fost inclus în Songwriters Hall of Fame, împreună cu principalii membri ai grupului Earth, Wind & Fire şi producătorul şi compozitorul David Foster, Johnny Mandel, Jackie DeShannon, Larry Dunn şi Al McKay. Totodată, cântăreţul britanic Phil Collins a fost recompensat cu Johnny Mercer Award. Gala Songwriters Hall of Fame a avut loc pe 17 iunie la New York.

NME Awards 2010

Trupele Muse şi Kasabian au primit fiecare câte două premii la gala NME Awards, organizată la Londra. Muse s-a impus la categoria "cea mai bună trupă britanică" şi "cel mai bun website al
unei trupe" (muse.mu), Radiohead are cel mai bun blog (Radiohead.com/deadairspace), iar Kasabian a triumfat la categoriile "cel mai bun album" şi "cea mai bună copertă a unui album" pentru materialul discografic "West Rider Pauper Lunatic Asylum".

Trupele Blur şi Arctic Monkeys au primit şi ele câte un premiu din partea revistei muzicale New Musical Express, într-o gală dominată de formaţiile masculine, în ciuda opiniilor experţilor, care au prevăzut pentru anul 2010 o dominaţie a femeilor în industria muzicală. Grupul brit-pop Blur s-a impus la categoria "cel mai bun concert live", pentru show-ul susţinut în Hyde Park, iar Arctic Monkeys a fost desemnată "cea mai bună trupă live", după turneul lor sold-out din 2009.

The Jonas Brothers au fost câştigătorii categoriilor "cel mai prost album" ("Lines Vines Trying Times") şi "cea mai proastă trupă". Lady Gaga a câştigat premiul categoriei "cel mai prost îmbrăcat artist", dar şi pe cel pentru cel mai bine îmbrăcat artist.

Rock and Roll Hall of Fame 2010

Grupul pop suedez Abba şi trupa punk The Stooges s-au numărat printre legendele muzicale incluse în 2010 în Rock and Roll Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la New York. Lor li s-au alăturat trupa de rock britanică Genesis, starul muzicii raggae Jimmy Cliff şi trupa pop britanică The Hollies.

Cel mai influent artist din lume - revista Time

Lady Gaga a fost desemnată cel mai influent artist din lume, potrivit sondajului pe anul acesta realizat de revista Time, devansându-le pe celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey şi pe regizoarea laureată cu Oscar în 2010 Kathryn Bigelow.

Ivor Novello Awards 2010

Cântăreaţa Lily Allen a fost recompensată pentru piesele incluse pe cel mai recent album al său, "It's Not Me, It's You", cu trei distincţii, la cea de-a 55-a gală a premiilor Ivor Novello, unele dintre cele mai prestigioase distincţii ale industriei muzicale, dedicate compozitorilor şi cântăreţilor britanici. Astfel, Lily Allen a primit premiile pentru cel mai bun cântec şi cea mai cântată piesă, pentru hitul "The Fear", dar şi cel pentru compozitorului anului.

Tânărul cântăreţ scoţian Paolo Nutini a primit premiul pentru cel mai bun album - "Sunny Side Up", iar Johnny Marr, fostul chitarist al trupei The Smiths, a fost recompensat cu premiul Ivors
Inspiration, în timp ce producătorul muzical Trevor Horn a primit un premiu pentru contribuţia extraordinară adusă la dezvoltarea muzicii britanice. Paul Weller a primit un premiu special Ivor Novello pentru întreaga carieră. Premiul special internaţional a fost decernat cântăreţului Neil Sedaka.

Mojo Awards 2010

Jimmy Page, fostul chitarist al trupei Led Zeppeling, a fost inclus în Mojo Hall of Fame, în cadrul galei anuale a premiilor Mojo, ce au fost decernate la Londra, în urma voturilor exprimate de cititorii acestei reviste. Celebrul rocker a fost premiat în cadrul acestei gale pentru contribuţia adusă industriei muzicale.

În cadrul galei Mojo Awards 2010, piesa "Fire" a trupei Kasabian a fost desemnată "cântecul anului", iar "Truelove's Gutter" al muzicianului Richard Hawley a fost votat "cel mai bun album al anului". Totodată, albumul de debut al trupei The Stone Roses, lansat în 1989, a fost desemnat câştigătorul categoriei Classic Album, iar fostul solist al grupului Soft Cell, Marc Almond, a ieşit învingător la categoria Mojo Hero. Muzicianul francez Jean Michel Jarre a primit în cadrul galei de la Londra premiul Lifetime Achievement.

MTV Video Music Awards 2010

Lady Gaga a fost desemnată marea câştigătoare la gala MTV Video Music Awards pe 2010, câştigând opt trofee. Cele mai multe dintre statuetele primite de Lady Gaga i-au fost decernate pentru
videoclipul piesei "Bad Romance" - la categoriile "cel mai bun videoclip al anului", "cel mai bun clip al unei artiste", "cel mai bun clip pop", "cel mai bun videoclip dance", "cea mai bună coregrafie", "cea mai bună regie" şi "cel mai bun montaj". Lady Gaga a mai câştigat un trofeu pentru cea mai bună colaborare, cu Beyonce Knowles, pentru "Telephone".

Eminem a primit două premii MTV Video Music pentru piesa "Not Afraid", la categoriile "cel mai bun clip al unui artist" şi "cel mai bun clip hip-hop". Justin Bieber, idolul adolescenţilor nord-americani, a fost desemnat cel mai bun artist debutant, pentru piesa "Baby", pe care o interpretează în duet cu rapperul Ludacris. Printre ceilalţi câştigători ai galei s-au numărat trupa rock 30 Seconds to Mars, al cărei solist este actorul Jared Leto, premiată la categoria "cel mai bun videoclip rock" ("Kings and Queens"), în timp ce Muse, The Black Keys, Jay-Z şi Alicia Keys şi Florence & The Machine au câştigat câte un MTV Video Music Award la diverse categorii tehnice.

Broadcast Music Inc (BMI) Awards 2010

Artiştii britanici Sting, Elton John şi Lily Allen au fost premiaţi de reprezentanţii industriei muzicale americane (Broadcast Music Inc/ BMI) pentru piesele lor cu cele mai multe difuzări la posturile americane de radio şi televiziune.

Lily Allen a fost premiată pentru piesa "The Fear", un veritabil succes în SUA. Sting a primit trofeul pentru piesa "Every Breath You Take", pe care a lansat-o într-o perioadă în care cânta în trupa The Police, această melodie având peste 10 milioane de difuzări peste Atlantic. Elton John a fost recompensat pentru piesele "Your Song" şi "Crocodile Rock", compuse împreună cu Bernie Taupin, ce au fost difuzate de opt milioane de ori, respectiv de şase milioane de ori în Statele Unite.

Textierul Don Black, muzicianul care a compus coloana sonoră a mai multor filme din seria "James Bond", a fost recompensat cu Icon Award.

YouTube - record de vizualizări

Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depăşit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube.

Billboard - artista anului 2010

Fergie, solista grupului Black Eyed Peas, a fost desemnată artista anului de revista Billboard.

MTV Europe Music Awards 2010

Lady Gaga a dominat şi gala MTV Europe Music Awards 2010 (EMA), impunându-se la trei categorii de premii - "cea mai bună cântăreaţă a anului", "cea mai bună cântăreaţă pop" şi "cel mai bun cântec al anului" ("Bad Romance").

Kathy Perry, nominalizată la cinci categorii, a trebuit să se mulţumească cu trofeul pentru cel mai bun videoclip al anului ("California Gurls"). La aceeaşi gală, cântăreaţa Ke$ha, în vârstă de 23 de ani, a fost desemnată "relevaţia anului 2010", Eminem a fost desemnat "cel mai bun artist hip-hop", iar trupa Bon Jovi a primit trofeul Global Icon, aflat la ediţia inaugurală.

Totodată, Thirty Seconds to Mars a primit premiul pentru cel mai bun artist rock, Justin Bieber a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun cântăreţ, Linkin Park, pentru cel mai bun concert, Tokyo Hotel, pentru cea mai bună performanţă mondială pe scenă, iar Bon Jovi a primit un premiu onorific.

Anul acesta, cântăreaţa Inna a câştigat titlul de Best Romanian Act şi dreptul de a reprezenta România la MTV Europe Music Awards (MTV EMA), pentru a doua oară consecutiv. Câştigătorul acestei categorii a fost italianul Marco Mengoni.

Classic Rock Roll of Honour 2010

Slash, fostul chitarist al grupului american Guns N' Roses, trupa australiană AC/DC şi grupul canadian Rush au primit cele mai importante premii decernate în cadrul galei Classic Rock Roll of Honour 2010.

"Slash", materialul discografic solo lansat de chitarist în 2010, a fost desemnat "albumul anului" în cadrul acestei gale organizate de editorii revistei Classic Rock.

Rockerii australieni de la AC/DC au triumfat la categoria "cea mai bună trupă rock a anului", iar John Paul Jones, basistul trupei Led Zeppelin, a fost ovaţionat de publicul prezent în momentul în care a urcat pe scenă pentru a primi premiul pentru contribuţia extraordinară la dezvoltarea muzicii.

Trei membri ai grupului Black Sabbath au fost premiaţi în cadrul galei - basistul Geezer Butler, care a primit premiul Metal Guru, regretatul Ronnie James Dio, recompensat postum cu premiul Tommy Vance Inspiration, şi fostul solist al acestui grup de legendă, Glenn Hughes, care a primit Childline Rocks Award.

Trupa canadiană Rush a fost recompensată cu Living Legend Award, trofeul fiind înmânat solistului Geddy Lee.

Printre ceilalţi artişti recompensaţi în cadrul galei Classic Rock 2010 s-au numărat trupa Rolling Stones, care s-a impus la categoria "cea mai bună relansare a anului", pentru reeditarea albumului "Exile On Main Street", şi solistul Roy Wood, recompensat cu Classic Songwriter Award.

Latin Grammy Awards 2010

Grupul pop mexican Camila şi cântăreţul dominican Juan Luis Guerra, un star al muzicii merengue, au fost marii câştigători ai galei Latin Grammy pe 2010. Cântecul "Mientes", interpretat de trioul mexican Camila, a fost desemnat învingător la categoriile "cântecul anului" şi "discul single al anului", iar cântăreţul dominican Juan Luis Guerra s-a impus la categoria "albumul anului" pentru discul "A Son de Guerra". Juan Luis Guerra a câştigat, totodată, categoriile "cel mai bun album tropical contemporan" şi "cel mai bun cântec tropical" pentru piesa "Bachata en
Fukuoka", devenind astfel deţinătorul a 15 premii Latin Grammy.

Grupul Camila, alcătuit din Mario Domm, Samo şi Pablo Hurtado, s-a impus şi la categoria "cel mai album pop al unui duet sau al unui grup", pentru materialul discografic "Dejarte de Amar".

Printre ceilalţi câştigători se numără Nelly Furtado, desemnată cea mai bună cântăreaţă pop, pentru albumul ei "Mi Plan", interpretat în limba spaniolă.

American Music Awards 2010

Cântăreţul canadian Justin Bieber, în vârstă de 16 ani, a dominat gala American Music Awards (AMA) pe 2010, câştigând patru trofee. Justin Bieber, un idol al adolescenţilor americani, s-a impus la categoriile "artistul anului", "albumul pop favorit", "cel mai bun cântăreţ debutant" şi "artistul pop favorit".

Eminem şi grupul country Lady Antebellum, nominalizaţi la cinci categorii, au fost nevoiţi să se mulţumească cu câteva premii secundare. Eminem s-a impus la categoriile "cel mai bun album rap/ hip/hop" şi "cel mai bun artist rap/ hip hop", dar a pierdut în faţa lui Justin Bieber în celelalte trei categorii la care a fost nominalizat. În schimb, Lady Antebellum s-a impus la categoria "cel mai bun grup country".

Cântăreţul Usher, cel care l-a descoperit pe Justin Bieber în urmă cu 18 luni şi care l-a ajutat pe acesta să semneze un contract cu o casă de discuri, s-a impus la rândul său
la categoriile "artistul preferat de muzică soul/ rhythm & blues" şi "albumul preferat de muzică soul/ rhythm & blues".

Totodată, Michael Buble a câştigat primul său trofeu din carieră, impunându-se la categoria "artistul contemporan adult preferat".

Printre ceilalţi câştigători de la cea de-a 38-a gală anuală American Music Awards s-au numărat trupa britanică Muse (artistul de rock alternativ preferat), Taylor Swift (artista preferată de muzică country), Carrie Underwood (albumul preferat de muzică country/ "Play On"), grupul Black Eyed Peas (trupa, duetul sau grupul preferat de muzică pop/ rock), Rihanna (artista preferată de muzică soul/ rhythm & blues), Shakira (artista preferată de muzică latino) şi Lady Gaga (artista preferată de muzică pop/ rock).

AVANCRONICĂ A PREMIILOR ŞI DISTINCŢIILOR MUZICALE ÎN 2011

Rapperul american Eminem, care se bucură de o revenire spectaculoasă în industria muzicală, după ce s-a luptat mulţi ani pentru a-şi învinge dependenţa de droguri, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 53-a gală a premiilor Grammy, concurând la 10 categorii.

Eminem, în vârstă de 38 de ani, a fost nominalizat la trei categorii principale - "cel mai bun album al anului", "cel mai bun cântec al anului" şi "cel mai bun single al anului". Muzicianul american a mai fost nominalizat la alte şapte categorii secundare, specifice genului rap.

Printre ceilalţi artişti care au primit cele mai multe nominalizări la categoriile principale se numără starul R&B Bruno Mars, nominalizat la şapte categorii, în timp ce rapperul Jay-Z, cântăreaţa pop Lady Gaga şi grupul country Lady Antebellum au primit câte şase nominalizări.

Câştigătorii celor 109 categorii vor fi anunţaţi în cadrul unei gale ce va avea loc la Los Angeles, pe 13 februarie.

Totodată, Alice Cooper, Neil Diamond şi Tom Waits se află pe lista muzicienilor care vor fi incluşi în Rock and Roll Hall of Fame în 2011. Pe această listă se mai află cântăreaţa americană Darlene Love şi pianistul Dr. John.

Ceremonia de includere a celor cinci muzicieni în Rock and Roll Hall of Fame va avea loc pe 14 martie la New York.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici