Cum arată „carnea” crescută în laborator. Va fi mult mai ieftină decât cea care se găseşte acum în magazine | FOTO

Eticheta „produs tradiţional” ar putea avea o cu totul altă semnificaţie în viitorul apropiat, respectarea unei reţete şi metode tradiţionale implicând şi folosirea de carne „reală”. Alternativa, mai ieftină, vor fi produsele din carne de laborator „crescută” în cuve speciale folosind un amestec de chimicale în rolul de nutrienţi.

6202 afişări

Imaginea articolului Cum arată „carnea” crescută în laborator. Va fi mult mai ieftină decât cea care se găseşte acum în magazine | FOTO

Foto: Pixabay

Tehnologia, dezvoltată de compania olandeză Mosa Meat, promite să deschidă o nouă piaţă de carne, care va concura fermele tradiţionale cu produse similare ca aspect, gust şi textură, obţinute însă la preţuri mult mai mici, potrivit Go4it.

Proiectul, finanţat deja cu o sumă de 8.7 milioane dolari, vizează acoperirea cererii uriaşe de alimente existentă la nivel global, oferind o modalitate mult mai competitivă pentru realizarea preparatelor din carne.

Având în vedere că primul hamburger creat folosind carne sintetică a fost „testat” încă din anul 2013, este uşor de anticipat că tehnologia se află deja la un stadiu avansat.

Concret, procedeul constă în obţinerea şi multiplicarea unei culturi de celule prelevate de la animale vii, substituind ferma tradiţională cu o serie de cuve în care „carnea” este crescută ca şi produs final, imitând condiţiile existente în organismele vii. Fără furaje şi animale care sunt crescute şi sacrificate, carnea de „cultură” prelevată direct cuva cu nutrienţi esenţiali necesită mai puţine etape de procesare şi poate ajunge pe piaţă mai rapid.

În plus, metoda care nu presupune sacrificarea unor animale vii ar putea fi apreciată de criticii fermelor în regim intensiv, îndelung criticate pentru metodele de creştere care nu ţin cont de stresul şi disconfortul la care sunt supuse animalele.

Află care a fost reacţia producătorilor de carne reală la apariţia noului aliment.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
carne ,
laborator ,
magazine
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.