CUTREMURĂTOR. Victima unor traficanţi de carne vie: "Am fost violată de 43.200 de ori" - FOTO, VIDEO

Karla Jacinto, o tânără de 23 de ani victimă a traficanţilor de carne vie care operează în Mexic şi Statele Unite, dar care în prezent este avocat ce luptă împotriva traficului de fiinţe umane, şi-a spus povestea într-un material realizat de CNN.

70329 afișări
Imaginea articolului CUTREMURĂTOR. Victima unor traficanţi de carne vie: "Am fost violată de 43.200 de ori" - FOTO, VIDEO

CUTREMURĂTOR. Victima unor traficanţi de carne vie: "Am fost violată de 43.200 de ori" (Imagine: ibtimes.co.uk)

Tânăra a povestit pentru CNN că, după ce a căzut în mâinile traficanţilor de fiinţe umane, a fost violată de 43.200 de ori: avea 30 de clienţi pe zi, şapte zile pe săptămână. Coşmarul său a durat patru ani.

Karla Jacinto vrea să îşi amintească calvarul prin care a trecut şi vrea ca povestea ei tragică să fie cunoscută pentru ca alte fete să nu mai cadă în aceeaşi capcană. De altfel, tânăra s-a întâlnit cu Papa Francisc, la Vatican, şi a ţinut un discurs în Congresul SUA.

TITLURILE ZILEI

"Proveneam dintr-o familie destrămată. La vârsta de 5 ani am fost abuzată sexual de o rudă", a povestit Karla Jacinto, explicând de ce era o victimă facilă pentru traficanţi la 12 ani, atunci când a crezut că un individ cu 10 ani mai mare ca ea i-ar putea vrea binele.

Totul a început într-o zi când îşi aştepta nişte prieteni la gura unei staţii de metrou din Mexico City. Atunci ea a primit de la un băieţel o cutie de bomboane de ciocolată, ca dar din partea unui bărbat mai în vârstă. Cinci minute mai târziu bărbatul s-a prezentat, i-a spus că este dealer de maşini second-hand şi, după ce au intrat în vorbă, i-a mărturisit că şi el fusese abuzat în copilărie. Curând s-au împrietenit şi au făcut schimb de numere de telefon.

O săptămână mai târziu el i-a cerut să meargă împreună într-o excursie şi a reuşit să o impresioneze cu maşina roşie rapidă pe care o conducea. Nu a durat mult până să reuşească să o convingă să plece cu el, mai ales că mama tinerei a refuzat să îi deschidă uşa când s-a întors târziu. 

"A doua zi am plecat cu el. Am trăit trei luni în care m-a tratat foarte bine. Spunea că mă iubeşte, mi-a cumpărat haine, mi-a dat atenţie. Pantofi, flori, bomboane de ciocolată, totul a fost frumos", îşi aminteşte Karla.

Ea a precizat totuşi că în această perioadă au existat semne de îngrijorare care i-au dat de gândit, dar nu le-a dat atenţie până când realitatea crudă nu a lovit-o. Cel pe care ea credea că îl iubeşte era proxenet. Acesta a fost începutul a patru ani infernali.

Prima dată a fost forţată să se prostitueze în Guadalajara, unul dintre cele mai mari oraşe din Mexic. A fost trimisă apoi la bordeluri, moteluri de pe marginea drumului, pe străzi cunoscute pentru prostituţie şi chiar în locuinţe. Nu a avut vacanţă sau zile libere, iar după primele zile a fost forţată să primească cel puţin 30 de clienţi pe zi, şapte zile pe săptămână. Era bătură cu lanţul, scuipată, arsă cu fierul şi abuzată verbal. 

Femeia a precizat că, de multe ori, poliţiştii sunt mână în mână cu traficanţii. Ea a relatat că a trăit o mare dezamăgire când la un raid, pe când era forţată să se prostitueze într-un hotel, poliţiştii care le-au ridicat pe fete, în loc să le salveze, le-au violat, deşi acestea au spus că sunt minore. Atunci, Karla avea 13 ani.

La 15 ani, a născut o fetiţă. În lumea sa, o sarcină era motiv de groază, nu de bucurie. Proxenetul ei o ameninţa că dacă nu face ce i se cere, îi va face rău fiicei sale sau chiar o va ucide. De altfel, Karla Jacinto povesteşte că, imediat după ce a născut, bebeluşul i-a fost luat şi nu l-a mai văzut timp de un an.

A fost salvată, ea şi copilul, în 2008, în timpul unei operaţiuni de combatere a traficului de persoane care a avut loc în Mexico City. Avea 16 ani, era încă minoră, dar coşmarul prin care a trecut a marcat-o pe viaţă.

CNN scrie că traficul de fiinţe umane a devenit o afacere atât de profitabilă şi răspândită că nu cunoaşte graniţe. De la marile oraşe din Mexic, până la cele din SUA, cum sunt Atlanta şi New York-ul, există o adevărată reţea prin care fetele sunt ademenite şi forţate să se prostitueze. Tenancingo, oraş situat în cetrul Mexicului, a fost o sursă de "aprovizionare" pentru traficaţi.

Susan Coppedge, şefa departamentului de stat american pentru combaterea traficului de fiinţe umane în Mexic, fost procuror în Atlanta, atrage atenţia că deşi în Tenancingo populaţia este doar de 13.000 de locuitori, când vine vorba de prostituţie şi proxenetism statistica este una alarmantă.

"Este specificul oraşului. Aceasta este industria lor", a explicat Susan Coppedge. "Şi totuşi, în comunităţile mai mici din mediul rural fetele nu au nicio idee care este reputaţia oraşului, astfel încât nu îi suspectează pe cei care vin de acolo. Ele cred că vor avea un viitor frumos când li se fac promisiuni. Ele cred că trăiesc o mare poveste de dragoste. Aşa sunt racolate de fiecare dată", a adăugat oficialul american.


 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici