Daniel Craig i-a făcut cadouri inedite cântăreţei Adele pentru bebeluşul acesteia

Actorul britanic Daniel Craig a fost atât de impresionat de tema muzicală a celui mai recent film din seria "James Bond", interpretată de Adele, încât i-a trimis artistei britanice un pachet cu cadouri pentru bebeluşul acesteia, care s-a născut în urmă cu cinci săptămâni.

721 afișări
Imaginea articolului Daniel Craig i-a făcut cadouri inedite cântăreţei Adele pentru bebeluşul acesteia

Daniel Craig (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Daniel Craig, care a jucat în "007: Coordonata Skyfall" pentru a treia oară rolul spionului James Bond, a fost încântat atunci când a aflat că artista în vârstă de 24 de ani a acceptat să înregistreze tema muzicală a acestui film. Actorul i-a trimis cântăreţei un pachet cu jucării - obiecte lansate într-o ediţie limitată care au legătură cu franciza "James Bond" - pentru bebeluşul acesteia, relatează contactmusic.com.

"Adele a primit de la Daniel câteva cadouri frumoase ce fac parte din brandul «Skyfall»", a declarat o sursă pentru Daily Star.

"Printre ele se află o miniatură a unui automobilul Aston Martin - o replică fidelă a maşinii conduse de Daniel Craig în film - şi câteva obiecte pentru bebeluşi al căror design a fost realizat de Tom Ford. Tom a creat de altfel întreaga garderobă pentru Daniel în noul film.

Pachetul include şi câteva fotografii înrămate, un set de pahare pentru martini şi un ceas Omega. "Daniel o respectă extrem de mult pe Adele şi piesele sale. Pe lângă cadouri, i-a trimis şi o felicitare pe care a scris-o chiar el", a adăugat aceeaşi sursă.

Cântecul pe care Adele l-a înregistrat pentru acest film se intitulează "Skyfall". Artista britanică calcă astfel pe urmele unor muzicieni celebri care au înregistrat temele muzicale ale unor filme din franciza "James Bond", precum Paul McCartney, Shirley Bassey, Tina Turner, Duran Duran, Tom Jones, Madonna şi Sheryl Crow.

Lungmetrajul "007: Coordonata Skyfall", al 23-lea film din seria "James Bond", regizat de Sam Mendes, marchează revenirea actorului Daniel Craig în rolul agentului 007 - pentru a treia oară, după prestaţiile din "Casino Royale" (2006) şi "Quantum of Solace/ 007:

Partea lui de consolare" (2008) -, dar şi a actriţei Judi Dench, în rolul personajului "M". Din distribuţia acestui film mai fac parte actorii Ralph Fiennes, Albert Finney şi Ben Whishaw.

Adele, în vârstă de 24 de ani, are o relaţie cu Simon Konecki care a început la sfârşitul anului trecut. Artista britanică a născut un băieţel pe 19 octombrie.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de critici. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics' Choice la BRIT Awards. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, "19" şi "21".

Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepţională şi nu s-a ferit să vorbească despre suferinţele sale în dragoste în melodii precum "Someone Like You" şi "Rolling in the Deep".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici