De ce suspinăm? Ne sunt afectate deciziile când simţin nevoia de a merge la toaletă? Care sunt cele mai trăznite, ciudate şi inutile descoperiri

Cercetătorii ce au construit o alarmă contra incendiilor având la bază pudra picantă wasabi se numără printre câştigătorii premiilor Ig Nobel pe 2011, acordate de Universitatea Harvard celor mai trăznite, ciudate şi inutile descoperiri ştiinţifice, o alternativă amuzantă la adevăratele premii Nobel.

1410 afișări
Imaginea articolului De ce suspinăm? Ne sunt afectate deciziile când simţin nevoia de a merge la toaletă? Care sunt cele mai trăznite, ciudate şi inutile descoperiri

De ce suspinăm? Ne sunt afectate deciziile când simţin nevoia de a merge la toaletă? Care sunt cele mai trăznite, ciudate şi inutile descoperiri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premiile Ig Nobel, aflate la cea de-a 21-a ediţie, sărbătoresc neobişnuitul, onorează imaginaţia şi stimulează interesul oamenilor în ceea ce priveşte ştiinţa, medicina şi tehnologia, potrivit revistei de umor Annals of Improbable Research, care sponsorizează aceste trofee împreună cu Harvard-Radcliffe Science Fiction Association şi Harvard-Radcliffe Society of Physics Students.

Gala premiilor Ig Nobel 2011, considerate o alternativă amuzantă la adevăratele premii Nobel, a avut loc joi seară, la sediul Universităţii Harvard, Cambridge (SUA), informează AFP. Premiile au fost înmânate de laureaţi ai veritabilelor premii Nobel.

TITLURILE ZILEI

Cu câteva zile înainte de debutul sezonului Nobel, distincţiile Ig Nobel i-au recompensat, joi seară, pe savanţii aflaţi în căutarea absurdului, precum echipa de cercetători care a demonstrat că masculilor dintr-o anumită specie de gândaci le place să se împerecheze cu cutiile dintr-un anumit brand de bere australiană. Acest studiu australiano-canadiano-american a fost coordonat de Darryl Gwynne şi David Rentz, recompensaţi cu premiul Ig Nobel pe 2011 pentru biologie.

Pentru a câştiga, savanţii trebuie "să-i facă pe oameni mai întâi să râdă, iar apoi să-i facă să cadă pe gânduri".

Exemplu: este alterată capacitatea omului de a lua anumite decizii atunci când oamenii resimt o nevoie presantă de a merge la toaletă? "Bineînţeles că da!", a răspuns echipa de cercetători - formată din Mirjam Tuk, Debra Trampe, Luk Warlop, Matthew Lewis, Peter Snyder, Robert Feldman, Robert Pietrzak, David Darby şi Paul Maruff - care a realizat acest studiu, recompensată cu premiul Ig Nobel pentru medicină pe 2011.

"De ce suspinăm în viaţa de zi de zi?" - s-a întrebat profesorul Karl Halvor Teigen, de la Universitatea din Oslo (Norvegia), într-un studiu care i-a adus premiul Ig Nobel pe 2011 pentru psihologie.

Un grup de cercetători franco-olandezi - Philippe Perrin, Cyril Perrot, Dominique Deviterne, Bruno Ragaru şi Herman Kingma - a primit premiul Ig Nobel pe 2011 pentru fizică, după ce a reuşit să determine "motivul pentru care aruncătorii de disc suferă din cauza ameţelilor, spre deosebire de aruncătorii de ciocan".

Nici aplicaţiile practice nu au fost uitate: cercetătorii japonezi au determinat cantitatea de pudră de wasabi (un condiment japonez) de care este nevoie pentru a te trezi la timp în cazul izbucnirii unui incendiu. Makoto Imai, Naoki Urushihata, Hideki Tanemura, Yukinobu Tajima, Hideaki Goto, Koichiro Mizoguchi şi Junichi Murakami au primit premiul Ig Nobel pe 2011 pentru chimie.

Premiul Ig Nobel pe 2011 pentru matematică a fost decernat, ironic, celor şase profesori universitari care au prevăzut sfârşitul lumii, dar s-au înşelat. Comitetul Ig Nobel a ţinut să le mulţumească "pentru faptul că au învăţat omenirea să fie atentă atunci când face calcule şi teorii matematice". Dorothy Martin, din Statele Unite ale Americii, a prezis că lumea se va sfârşi în 1954, iar acelaşi lucru a fost prezis de Pat Robertson, din SUA, în 1982, de Elizabeth Clare Prophet, din SUA, în 1990, de Lee Jang Rim, din Coreea de Sud, în 1992, de Shoko Asahara, din Japonia, în 1997, de Credonia Mwerinde, din Uganda, în 1999, şi de Harold Camping, din Statele Unite, care a prezis că lumea se va sfârşi pe 6 septembrie 1994.

Premiul Ig Nobel pe 2011 pentru literatură i-a revenit profesorului John Perry, de la Universitatea Stanford, pentru teoria sa intitulată "Theory of Structured Procrastination" (Teoria procrastinării structurate"), care stabileşte că: "Pentru a obţine realizări importante, întotdeauna să lucrezi la ceva important, folosindu-te de acest lucru pentru a evita să te ocupi de ceva mai puţin important".

Premiul Ig Nobel pe 2011 pentru pace a revenit primarului oraşului Vilnius din Lituania, Arturas Zuokas, care a luptat "forte" contra parcărilor ilegale din oraşul său, strivind cu un tanc un automobil Mercedes parcat pe o pistă pentru biciclişti din centrul oraşului.

În ultimii ani, premiile Ig Nobel au recompensat studii referitoare la impactul muzicii country asupra suicidului, cercetări privind capacităţile spermicide ale băuturilor de tipul cola, despre utilizarea magneţilor pentru a face broaştele să leviteze, precum şi studii referitoare la efectul berii, al usturoiului şi al friştii asupra apetitului lipitorilor sau despre diferenţele dintre salturile puricilor care trăiesc pe câini şi cele ale celor care trăiesc pe pisici. Anul trecut, "vedetele" galei premiilor Ig Nobel au fost cercetătorii care au folosit un elicopter telecomandat pentru a recolta mucusul expulzat de balene şi savanţii care au dovedit că liliecii practică sexul oral.

Discursurile premianţilor sunt limitate la un minut. Dacă aceştia depăşesc timpul alocat, o tânără în vârstă de opt ani care îndeplineşte rolul de maestru de ceremonii se apropie de invitat şi-i şopteşte: "Opreşte-te, te rog, pentru că mă plictisesc".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici