Diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor, motivul unui proces dintre Christie's şi moştenitorii actriţei

Un diamant numit Taj Mahal, despre care s-a spus că ar data din secolul al XVII-lea şi care i-a aparţinut lui Elizabeth Taylor, vândut în 2011 pentru 8,8 milioane de dolari, este subiectul unui proces între casa de licitaţii Christie's şi moştenitorii averii actriţei.

504 afișări
Imaginea articolului Diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor, motivul unui proces dintre Christie's şi moştenitorii actriţei

Diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor,motivul unui proces dintre Christie's şi moştenitorii actriţei (Imagine: HEPTA)

Diamantul i-a fost dăruit actriţei Elizabeth Taylor de soţul său Richard Burton, la împlinirea vârstei de 40 de ani, şi a fost vândut în decembrie 2011 pentru 8,8 milioane de dolari, într-o licitaţie organizată de Christie's, în care au fost vândute mai multe bijuterii din colecţia actriţei, informează dailymail.co.uk.

Potrivit revistei People, casa de licitaţii a anulat apoi vânzarea, la cererea cumpărătorului diamantului, şi a cerut banii înapoi, dar administratorii averii lui Taylor au refuzat.

Diamantul a primit numele de Taj Mahal deoarece se crede că a aparţinut, la un moment dat, lui Shah Jahan, împărat al Indiei în perioada 1594 - 1666, care a construit celebrul monument din Agra, în India.

Când Richard Burton i-a dăruit lui Taylor diamantul, în 1972, actorul ar fi spus: "Mi-ar fi plăcut să-ţi cumpăr Taj Mahal-ul, dar transportul ar costa prea mult".

Pandantivul cu diamantul în formă de inimă, montat pe un lanţ de aur creat de Cartier, din secolul al XX-lea, era evaluat, înaintea licitaţiei din decembrie 2011, la o sumă cuprinsă între 300.000 şi 500.000 de dolari, dar un cumpărător anonim a licitat de peste 20 de ori suma estimată.

Cumpărătorul a cerut apoi returnarea banilor, susţinând că bijuteria nu i-a aparţinut, de fapt, împăratului indian.

Administratorii averii lui Elizabeth Taylor au răspuns susţinând că anularea încalcă politica firmei şi că Christie's nu a garantat niciodată vechimea sau originea diamantului.

Când moştenitorii actriţei au refuzat să dea banii înapoi, ei au susţinut că Christie's a refuzat să le plătească şi drepturile băneşti cuvenite din vânzarea unuia dintre inelele Bulgari care i-au aparţinut lui Taylor.

Moştenitorii susţin, de asemenea, că nu au primit niciun ban de pe urma mai multor "obiecte care lipsesc" şi care ar fi fost vândute la licitaţia Christie's.

Elizabeth Taylor, care a murit pe 23 martie 2011, a lăsat instrucţiuni ca bijuteriile şi alte obiecte personale să fie vândute, iar o parte din banii obţinuţi să fie oferiţi fundaţiei sale de luptă contra SIDA.

Christie's a anunţat, joi, într-o declaraţie, că licitaţia a obţinut "peste 183,5 milioane de dolari pentru beneficiarii fondului Elizabeth Taylor, care este destinat prietenilor şi familiei actriţei. Procesul în justiţie a apărut în urma încercărilor casei de licitaţii de a returna o mică parte din banii obţinuţi din cauza anulării vânzării unui singur obiect din colecţia de 1.800 de obiecte licitate".

Relaţia dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton a fosta una dintre cele mai mediatizate din toate timpurile, presa urmărindu-le orice mişcare celor doi.

Cei doi s-au cunoscut la Roma, pe platoul de filmare al peliculei "Cleopatra", din 1963, şi au avut o tumultuoasă aventură amoroasă, deşi amândoi erau căsătoriţi la acel moment.

În 1964, Richard Burton a devenit cel de-al cincilea soţ al lui Elizabeth Taylor, iar mariajul lor a durat zece ani.

La 16 luni după ce au divorţat, cei doi s-au împăcat şi s-au recăsătorit în 1975. S-au separat şi au divorţat din nou în 1976.

În perioada în care au format un cuplu, actorul de origine galeză i-a dăruit lui Elizabeth Taylor o mulţime de diamante şi bijuterii, acumulând o colecţie uimitoare, pe care actriţa a păstrat-o în urma partajului din timpul divorţului.

Richard Burton a murit în 1984.

Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul "Vis de glorie/ National Velvet" (1944), şi a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?/ Who's Afraid of Virginia Woolf? " (1966).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici