VIDEO Donaţie anonimă la un parc din Australia: un ”mega-păianjen” care poate străpunge chiar şi unghia umană

Un păianjen masiv cu pânza în formă de pâlnie, cu colţi capabili să străpungă unghiile oamenilor, a fost donat unui parc din Australia.

5722 afișări
Imaginea articolului VIDEO Donaţie anonimă la un parc din Australia: un ”mega-păianjen” care poate străpunge chiar şi unghia umană

Sursa foto: Youtube

Poreclit "Mega-păianjen", arahnidul măsoară 8 centimetri de la un picior la altul, cu colţi de 2 centimetri, a precizat vineri într-o declaraţie Parcul australian de reptile. Cu un corp care măsoară 5 centimetri, acesta este cel mai mare păianjen cu pânză în formă în pâlnie pe care parcul l-a văzut vreodată, a adăugat acesta.
 
Este neobişnuit de mare şi, dacă vom reuşi să determinăm publicul să predea mai mulţi păianjeni ca el, nu va avea ca rezultat decât salvarea mai multor vieţi pentru că aceştia pot produce cantităţi uriaşe de venin", a declarat Michael Tate, ofiţer de educaţie al parcului. „Suntem foarte dornici să aflăm de unde provine, în speranţa de a găsi mai mulţi păianjeni MASIVI ca ea".
 
Potrivit Muzeului Australian, lungimea medie a corpului unui păianjen cu pânza-pâlnie este de 1 până la 5 centimetri, ceea ce îl face pe acesta să fie cel mai mare văzut până acum, potrivit CNN.
 
Dar nu este în niciun caz cel mai mare tip de păianjen din Australia. Această onoare îi revine tarantululei, cunoscută şi sub numele de păianjen fluierător, datorită zgomotului pe care îl emite atunci când este provocat. Corpul speciei nordice Selenocosmia crassipes poate ajunge până la 6 centimetri lungime, cu o deschidere a picioarelor de 16 centimetri.
 
Păianjenul cu pânză în formă de pâlnie sau Atrax robustus poate fi mai mic, dar sunt "cei mai notorii membri" ai faunei de păianjeni din ţară, potrivit site-ului web al Muzeului Australian.
 
Deşi nu toate cele aproximativ 40 de varietăţi ale speciei sunt periculoase, "mai multe dintre ele sunt renumite pentru veninul lor foarte toxic şi cu acţiune rapidă", masculul păianjenului cu pânza-pâlnie din Sydney, fiind legat de toate cele 13 decese umane înregistrate, a precizat muzeul.
 
Acest păianjen remarcabil a devenit o parte din folclorul oraşului Sydney şi, deşi nu s-au înregistrat decese de la introducerea unui antivenin în 1981, rămâne o icoană a fricii şi fascinaţiei pentru locuitorii din Sydney", precizează muzeul.
 
Păianjenul a fost donat undeva în zona de coastă din Sydney sau New South Wales, a adăugat parcul. „Se afla într-un recipient Tupperware fără nicio etichetă care să semnifice de unde provine", se arată în comunicat. „Păstrătorii sunt nerăbdători să afle zona din care provine, în speranţa de a găsi mai mulţi păianjeni de dimensiuni mari, deoarece aceştia produc cantităţi mai mari de venin pentru programul de antivenin”.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici