E oficial: Guns N'Roses se reuneşte după 23 de ani. Unde vor susţine concerte

Rockerii de la Guns N' Roses au confirmat printr-un teaser video de pe pagina oficială a trupei că se vor reuni, după 23 de ani de la destrămare, în cadrul turneului din America de Nord din această vară, care va cuprinde 21 de oraşe, nefiind stabilite şi datele concertelor, informează contactmusic.com.

3266 afișări
Imaginea articolului E oficial: Guns N'Roses se reuneşte după 23 de ani. Unde vor susţine concerte

E oficial: Guns N'Roses se reuneşte după 23 de ani. Unde vor susţine concerte

Unul dintre cele mai mari evenimente ale scenei muzicale va avea loc în acest an, cei de la Guns N' Roses confirmând 21 de oraşe pentru turneul trupei într-un teaser video, cu o melodie pe fundat fredonată de solistul Axl Rose şi acompaniată de chitara lui Slash, acest lucru petrecându-se pentru prima oară după 23 de ani. Noile date programate pentru turneu vor avea loc după aşteptata apariţia a trupei în cadrul Festivalului Coachella din aprilie.

Faptul că Axl Rose, Slash şi basistul Duff McKagan se vor reuni pentru cel puţin un spectacol la Coachella a fost anunţat deja, dar se pare că îşi vor extinde reuniunea din acest an cu cel puţin 21 de concerte programate. Nu se cunosc detalii suplimentare, însă singurele informaţii făcute publice sunt cele din cadrul unui video de 15 secunde postat pe site-ul oficial al formaţiei, pe 25 martie, în care apar numele oraşelor din SUA în care vor cânta.

Turneul în care trupa se va reuni va începe în vară, după concertele de la Coachella de pe 16 aprilie şi 23 aprilie, care se vor ţine în Indio, California. În mod surprinzător, printre oraşele care figurează în lista celor programate în turneu lipseşte oraşul natal al membrilor trupei, Los Angeles. Aceştia vor cânta în Mexico City între 19-20 aprilie. Va fi pentru prima oară de când Axl Rose şi Slash, care au avut numeroase conflicte, vor cânta împreună de la turneul lor din 1993 din Buenos Aires.
De asemenea, se zvoneşte că formaţia ar participa la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, din iunie, deşi toate trupele capete de listă au fost anunţate pentru acest eveniment.

Mult-aşteptatul turneu va reuni oraşe precum Atlanta, Boston, Chicago, Cincinnati, Dallas, Detroit, Houston, Kansas City, Nashville, New Orleans, New York, Orlando, Philadelphia, Phoenix, Pittsburgh, San Diego, San Francisco, Seattle, St. Louis, Toronto şi Washington D.C.

Formaţia californiană Guns N' Roses a fost fondată în 1985, la Los Angeles. Trupa a lansat până în prezent albumele "Appetite for Destruction" (1987), "G N' R Lies" (1988), "Use Your Illusion I" (1991), "Use Your Illusion II" (1991), "The Spaghetti Incident?" (1993) şi "Chinese Democracy" (2008).

Guns N' Roses a vândut peste 100 de milioane de copii ale albumelor sale pe plan mondial. Fiecare material discografic al grupului a intrat în topul Billboard, în multe topuri europene, dar şi în cele din Asia şi America de Sud. Cel mai bine vândut disc al trupei este "Appetite For Destruction", cu peste 38 de milioane de exemplare, la nivel mondial.

După destrămare, Axl Rose a obţinut în justiţie dreptul de a folosi numele trupei, a lansat "Chinese Democracy", şi a continuat să susţină turnee cu grupul sub acelaşi nume. Dintre vechii membri ai formaţiei, doar Dizzy Reed a colaborat în continuare cu Axl Rose.

Până de curând, trupa Guns N' Roses era formată din Axl Rose (vocal, pian), Dizzy Reed (clape, pian, sintetizator, backing vocals), Tommy Stinson (chitară bas, backing vocals), Chris Pitman (clape, backing vocals), Richard Fortus (chitară), Frank Ferrer (baterie, percuţie), Ron "Bumblefoot" Thal (chitară) şi DJ Ashba (chitară). Thal şi Ashba au părăsit formaţia în 2014, respectiv 2015.

Guns N' Roses a concertat în România, în septembrie 2010, la complexul Romexpo din Capitală, dar şi în cadrul festivalului Rock the City, în iulie 2012, tot la Romexpo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici