E oficial: Justin Bieber şi Selena Gomez sunt un cuplu

Cântăreţul canadian Justin Bieber, un adevărat idol al adolescenţilor nord-americani, şi-a arătat afecţiunea faţă de colega sa Selena Gomez, alături de care s-a afişat pentru prima dată la petrecerea organizată de Vanity Fair după gala premiilor Oscar.

3533 afișări
Imaginea articolului E oficial: Justin Bieber şi Selena Gomez sunt un cuplu

E oficial: Justin Bieber şi Selena Gomez sunt un cuplu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Se crede că cei doi s-au întâlnit în secret încă din luna noiembrie a anului trecut, informează dailymail.co.uk.

Cele două vedete s-au ţinut de mână pe covorul roşu de la petrecerea Vanity Fair, au făcut un set de poze pe care le-au arătat presei şi chiar s-au sărutat.

Selena Gomez, în vârstă de 18 ani, şi Justin Bieber, de 16 ani, au purtat ţinute create de Dolce & Gabbana.

Zvonuri legate de o poveste de dragoste între cei doi adolescenţi au apărut anul trecut, însă ei au negat că ar avea o relaţie.

Justin Bieber, în vârstă de 16 ani, este noul idol al adolescenţilor din lumea întreagă. A câştigat patru premii American Music Awards. Albumul său de debut, intitulat "My World 2.0", s-a vândut în aproape două milioane de exemplare în Statele Unite.

Selena Gomez este o actriţă şi cântăreaţă americană, care şi-a început cariera la vârsta de şapte ani, jucând Gianna în "Barney & Friends". A avut roluri minore în "Spy Kids: Game Over" şi filmul de televiziune "Walker, Texas Ranger". A apărut ca oaspete în 2Suite Life of Zack & Cody" şi "Hannah Montana" înainte de a primi rolul Alexandrei Margarita Russo (Alex Russo) în "Wizards of Waverly Place".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici