Experţii explică de ce este mai bine să faci sex cu lumina aprinsă

Sexul cu lumina aprinsă poate duce la raporturi intime de o mai bună calitate, spun specialiştii, pentru că este asociat cu acte precum "a împărtăşi", "a fi martor" şi "a consimţi", potrivit mashable.com.

4023 afișări
Imaginea articolului Experţii explică de ce este mai bine să faci sex cu lumina aprinsă

De ce este mai bine să faci sex cu lumina aprinsă. Concluziile şi recomandările specialiştilor

"Alegerea de a face sex cu lumina stinsă poate deriva din mai mulţi factori personali şi sociali", a spus Adina Mahalli, expert în sănătate sexuală, de la Maple Holistics. Aceşti factori pot varia de la imaginea despre propriul corp la tabuuri sociale care derivă din credinţe religioase.

"Sexul este văzut ca un păcat în religia catolică iar în multe credinţe religioase este văzut ca un lucru care nu trebuie făcut pentru plăcere. Ruşinea te poate determina să nu vrei să vezi bine în timp ce participi la actul sexual", potrivit lui Mahalli.

Consilierul pe probleme sexuale Christie Federico a explicat că luminile aprinse adaugă o notă de vulnerabilitate actului sexual, totul este expus, în condiţiile în care până şi privitul în ochi poate fi resimţit ca inconfortabil. "Este frica aceea de «Ce va vedea acea persoană dacă se uită atât de adânc»", a explicat Federico, adăugând: "Frica de a nu suficient de bun".

Specialiştii spun că sexul cu lumina aprinsă poate creşte nivelul de intimitate şi conexiune cu partenerul şi poate duce la relaţii sexuale de o mai calitate.

Mahalli mai spune că oamenii sunt creatori vizuali, iar, în timpul unui act sexual pot fi derutaţi de indicii vizuale subconştiente. În plus, faptul că îşi pot vedea partenerul sexual mai bine, poate fi excitant.

Ce sfaturi oferă specialiştii celor care şi-ar dori să facă sex cu lumina aprinsă, dar nu ştiu de unde să înceapă?

Începeţi cu lumini difuze sau lumină naturală, dimineaţa devreme sau spre seară. "Lumina difuză poate induce o stare senzuală mai mult decât lumina stinsă, pentru că partenerii pot vedea tot ceea ce se întâmplă", spune Mahalli.

Federico sugerează pentru preludiu "privitul în ochi sau în suflet". Este un exerciţiu potrivit pentru ca partenerii să se simtă bine unul cu celălalt, încă îmbrăcaţi.

În cazul celor care au probleme de imagine privind propriul corp, se recomandă apelarea la un specialist pentru rezolvarea acestei chestiuni înainte de a opta pentru relaţii sexuale cu lumina aprinsă. Federico sugerează acestor persoane să stea goale prin casă şi să îşi spună afirmaţii pozitive. Procesul nu este unul instant.

Sexul cu lumina aprinsă este un lucru care trebuie să fie încercat măcar o dată spun specialiştii. Dacă apare frica sau dacă nu a fost o experienţă plăcută, aceştia recomandă acelor persoane să analizeze motivele. Specialiştii spun că, de obicei, motivele sunt de fapt în afara dormitorului.

Sexul cu lumina aprinsă poate părea ciudat la început, dar sexul, mai ales cu un partener nou, este oricum uneori ciudat, arată specialiştii. Oamenii învaţă lucruri despre corpul partenerului şi despre propriul trup şi acest proces nu e nevoie să fie perfect, spun specialiştii.

Foto: Profimedia Images

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
sex,
lumină,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici