Familia nu îl va înmormânta pe Michael Jackson fără creier

Familia Jackson aşteaptă să primească creierul lui Michael Jackson, aflat în prezent în posesia medicilor legişti pentru efectuarea unor teste neuropatologice, în vederea stabilirii cauzelor decesului, pentru a putea să îl înmormânteze pe star, informează timesonline.co.uk.

Familia nu îl va înmormânta pe Michael Jackson fără creier (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timpul ceremoniei publice organizate, marţi, la Staples Center din Los Angeles, în onoarea lui Michael Jackson, în sicriul placat cu aur, amplasat într-un spaţiu special amenajat în faţa scenei, s-a aflat trupul neînsufleţit al starului american, însă fără creierul acestuia. Institutul de medicină legală din Los Angeles a confirmat, miercuri, că acest organ a fost reţinut în laborator pentru efectuarea testelor neuropatologice.

Informaţiile ce apar în certificatul de deces al starului au fost oferite autorităţilor de sora acestuia, La Toya Jackson, iar la secţiunea "cauza decesului" este trecută doar menţiunea "amânată".

"Imediat după ce vom termina testele pe creier, îl vom preda familiei", a declarat Ed Winter, asistentul principal al medicului legist. "Ultima informaţie pe care am auzit-o este că familia nu va înhuma trupul, deocamdată", a precizat aceeaşi sursă.

Presa nu deţine în acest moment nicio informaţie despre locul în care Michael Jackson va fi înmormântat. Trupul său a fost transportat, marţi, de la "cimitirul starurilor din Hollywood", aşa cum este denumit Forest Lawn Memorial Park, la ceremonia publică ce a fost organizată la Staples Center. Pentru că după ceremonia publică nu a avut loc o înmormântare, fanii au început din nou să spere că Michael Jackson va fi înmormântat la Neverland sau că cenuşa lui va fi împrăştiată în incinta celebrei lui ferme din California. "Am câţiva prieteni înmormântaţi la Forest Lawn şi este un loc cu adevărat liniştit, dar Neverland este locul căruia el îi spunea «acasă»", a declarat Vena Knipple, o angajată a cimitirului şi, totodată, o admiratoare a starului.

Presa a scris că familia Jackson a depus o cerere oficială prin care solicită permisiunea de înhumare a trupului lui Michael Jackson, însă a adresat această cerere autorităţilor din Los Angeles, fapt care sugerează că starul va fi înmormântat în acest oraş şi nu la ferma Neverland, care aparţine de districtul Santa Barbara.

Medicii legişti aşteaptă rezultatele testelor toxicologice pentru a verifica informaţia potrivit căreia Michael Jackson a abuzat de medicamente eliberabile doar pe reţetă, inclusiv de un anestezic extrem de puternic (Propofol), comercializat sub numele de Diprivan.

Presa americană susţine că poliţia investighează în prezent cel puţin cinci medici care i-au prescris o serie de medicamente puternice lui Michael Jackson. Arnold Klein, dermatologul din Beverly Hills care l-a tratat pe starul american în ultimii 20 de ani, a declarat că el nu a fost anchetat de poliţie. "Nu am fost unul dintre medicii care i-au prescris supradoze de medicamente. Eu am fost unul dintre aceia care i-au spus să limiteze (consumul de medicamente, n.r.) şi să îl sisteze. Consider că un medic care transformă o persoană sănătoasă într-una dependentă sau îi prescrie pacientului o substanţă potenţial periculoasă, precum Propofol, este un criminal".

Arnold Klein a negat şi informaţiile cărora el ar fi tatăl biologic al celor doi copii mai mari ai lui Michael Jackson, născuţi de fosta soţie a acestuia, Debbie Rowe, care a lucrat ca asistentă medicală în cabinetul său.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac.



comentează şi tu Momentan sunt 13 comentarii
Taguri:
MICHAEL JACKSON ,
CREIER ,
inmormantare
COMENTARII
  • any 14 iul 2009

    nimeni nu va sti ce a fost in sufletul lui inainte de moarte pacat ca nu a avut o viata fericita sigur nu a avut singura lui fericire a fost muzica dansul si copii niciodata nu vom sti adevarul despre viata lui sau moartea lui da un lucru e sigur nimeni nu va mai fi ca el toti care au profitat de bunatatea lui si profita in continuare si dupa moarte vor plati intr-o zi dumnezeu stie cel mai bine adevarul

  • ingrid 14 iul 2009

    nu va mai fi nimeni ca el multi l-au iubit iar cei ce l- au criticat sunt niste inculti care nu stiu ce e muzica dansul viata durerea iubirea pt mine a fost si va ramane cel mai tare rege al muzicii si dansului

  • nume autor 13 iul 2009

    nu va mai fi nimeni ca el,este unic si cred ca va ramane cel mai iubit "rege al muzicii pop".singurul lucru care ma nelinisteste este faptul ca presa nu il lasa deloc sa se odihneasca in pace si scoate fel de fel de idei neadevarate si unii vorbesc despre el de parca ar fi fost un ciudat,ei bine el era un om de milioane,noi toti ceilati suntem niste ciudati pt k nu stim sa privim oamenii in adancul lor.ne place numai ceea ce vedem afara,dar sa stiti ca esenta este inauntru.deasemenea ma omoara gandul ca si eu am vazut pana a murit numai suprafata,acum este prea tarziu,cuvintele nu-si mai au rostul,ar tebui sa-l lasam sa se odihneasca,pt ca asta si-a dorit,sa fie un om normal.cred ca foarte multi oameni ii deplang moartea ,dar demonstram ca il iubim daca il vom pastra pentru totdeauna in sufletele noastre si ii vom asculta muzica,pentru ca muzica si dansul lui l-au facut sa fie diferit de noi.il voi iubi pana la sfarsitul vietii mele,si sper ca intr-o alta lume il voi intalni si-i voi spune cat de mult il iubesc

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa