Familia Regală îşi reia activităţile publice. Principesa Elena, alături de Regele Mihai, în Elveţia

Principesa Elena a României va ajunge, luni, 14 martie, în Elveţia, pentru a fi alături de Regina Ana şi de Regele Mihai I, care este internat într-o clinică medicală din Lausanne fiind grav bolnav, Principesa Margareta şi Principele Radu reluându-şi de luni, activităţile publice în România.

3758 afișări
Imaginea articolului Familia Regală îşi reia activităţile publice. Principesa Elena, alături de Regele Mihai, în Elveţia

Familia Regală îşi reia activităţile publice. Principesa Elena, alături de Regele Mihai, în Elveţia

Alteţa Sa Regală Principesa Elena a României soseşte luni, 14 martie, în Elveţia, pentru a fi alături de Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana, părinţii săi.

Principesa Maria s-a întors din Elveţia la sfârşitul săptămânii acesteia.

Margareta, Custodele Coroanei şi Principele Radu s-au întors la Bucureşti şi reiau luni, 14 martie, activităţile publice curente în Capitală şi în ţară, potrivit unui anunţ publicat pe pe site-ul romaniaregala.ro. Cei doi au revenit în România, marţea trecută, după ce au stat în Elveţia mai multe zile alături de Regele Mihai.

Principesa Elena este cea de-a doua fiică a Regelui Mihai I si a Reginei Ana si este a doua în linia de succesiune la tronul României, după sora sa mai mare, Principesa Mostenitoare Margareta.

Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică în urma deteriorării stării de sănătate şi a unei intervenţii chirugicale suferite în Elveţia. El este internat într-o clinică medicală din Lausanne şi se află "într-o stare de accentuată slăbiciune fizică", a comunicat, săptămâna trecută, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.

Reprezentanţii Casei Regale au anunţat, miercuri, 2 martie, într-un comunicat de presă, că Regele Mihai I este grav bolnav şi din acest motiv se va retrage din viaţa publică. Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale, diagnosticele puse de echipa medicală fiind “carcinomepidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”. Regele urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere.

"Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: «carcinom epidermoid metastazant» şi «leucemie cronică». Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, şi va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", a spus Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, în numele Consiliului Regal, reunit în zilele de 1-2 martie, la Aubonne şi Morges, Elveţia.

La rândul său, Regele Mihai I a transmis următorul mesaj: "În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei".

Pe de altă parte, Regina Ana se află în reşedinţa privată din Elveţia şi a fost informată de Custodele Coroanei despre spitalizarea Regelui Mihai. "Regina este într-o stare de sănătate stabilă şi urmează un tratament obişnuit vârstei Majestăţii Sale", a mai comunicat Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.

Totodată, Familia Regala a Romaniei se va ocupa în continuare de evenimentele şi momentele reprezentative ale Casei Regale. În acest sens, Casa Majestăţii Sale a anunţat organizarea unui eveniment public pentru a marca sărbătoarea de 10 Mai, Ziua Regalităţii, la Castelul Peleş, potrivit unui comunicat de pe site-ul oficial al Casei Regale.

Cu ocazia sărbătoririi naţionale de pe 10 mai din acest an, Casa Majestăţii Sale organizează Garden Party şi un concert regal la Castelul Peleş. Evenimentul public de la Castelul Peleş va fi organizat cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la crearea Casei Regale a României.

„Familia Regală aşteaptă cât mai mulţi români să vină la Castelul Peleş, la această sărbătoare importantă pentru Coroană şi pentru naţiunea română.”, se mai arată în comunicatul menţionat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici