Filmul "Poziţia copilului", distribuit în Noua Zeelandă şi Taiwan

Filmul "Poziţia copilului" de Călin Netzer, care a câştigat Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, va fi distribuit în zece teritorii, printre care Franţa, Taiwan şi Noua Zeelandă, potrivit site-ului distribuitorului internaţional, Beta Cinema.

363 afișări
Imaginea articolului Filmul "Poziţia copilului", distribuit în Noua Zeelandă şi Taiwan

Călin Netzer (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Astfel, "Poziţia copilului" va fi prezentat în cinematografele din Franţa (Sophie Dulac Distribution), Italia (Teodora), Germania, Austria şi Elveţia (X-Verleih). Acestora li se alătură Benelux (Contact Films), Grecia (Seven Films), Serbia/Montenegru (Discovery Film şi Video Distribution), Australia/Noua Zealandă (Palace Films) şi Taiwan (Swallow Wings). De asemenea, Beta Cinema este în ultima fază a negocierilor pentru distribuţia în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

TITLURILE ZILEI

"Poziţia copilului" a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a primit marele trofeu Ursul de Aur, dar şi premiul criticii internaţionale FIPRESCI.

"Poziţia copilului" este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele "Maria" (2003) şi "Medalia de onoare" (2010). Filmul, cu un scenariu semnat de Călin Netzer şi Răzvan Rădulescu, vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură, într-o distribuţie selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.

În România, filmul "Poziţia copilului" va avea premiera oficială pe 7 martie. Filmul va intra în cinematografele româneşti pe 8 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici