FOCUS: Viaţa mondenă în 2009, marcată de decesul lui Michael Jackson - GALERIE FOTO

Divorţurile intens mediatizate, decesele tragice şi multe căsătorii au marcat anul 2009 în lumea celebrităţilor, Michael Jackson fiind de departe cel mai fierbinte subiect, anunţul revenirii pe scena muzicală, după o absenţă de mai mulţi ani, fiind urmat de decesul său prematur.

385 afișări
Imaginea articolului FOCUS: Viaţa mondenă în 2009, marcată de decesul lui Michael Jackson - GALERIE FOTO

FOCUS: Viaţa mondenă în 2009, marcată de decesul lui Michael Jackson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Michael Jackson a murit pe 25 iunie, la Los Angeles, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente. Medicul personal al starului, Conrad Murray, este, în acest moment, considerat primul suspect în ancheta asupra morţii acestuia, aflată în plină desfăşurare. Interesul generat de moartea starului, de beneficiarii averii sale considerabile, de copiii săi care până atunci au fost bine protejaţi de presă, de cei care se fac vinovaţi de decesul "starului muzicii pop" a fost uriaş, dominând partea a doua a anului 2009.

Un alt deces şocant al anului a fost cel al actriţei Natasha Richardson, soţia actorului Liam Neeson. Aceasta a murit pe 18 martie, la vârsta de 45 de ani, din cauza unui hematom cerebral apărut în urma unui traumatism cranian, după un accident petrecut pe o pistă de schi.

De asemenea, actorul David Carradine a decedat, pe 3 iunie, la vârsta de 72 de ani, prin asfixiere, într-o cameră de hotel din Bangkok, circumstanţele morţii sale rămânând învăluite în mister. David Carradine a devenit cunoscut graţie rolurilor din filmul "Kung Fu" şi din seria "Kill Bill".

Totodată, cancerul i-a răpus pe doi mari actori ai Hollywood-ului: Patrick Swayze şi Farrah Fawcett. Actorul american Patrick Swayze, devenit celebru odată cu rolul instructorului de dans din filmul "Dirty Dancing", a murit după o lungă luptă cu cancerul la pancreas, la vârsta de 57 de ani, pe 14 septembrie, în timp ce Farrah Fawcett, renumita actriţă americană şi fost sex-simbol al anilor disco, a decedat la vârsta de 62 de ani, pe 25 iunie, după o lungă bătălie cu cancerul de colon.

Patrick Swayze

Stephen Gately, membru al trupei irlandeze Boyzone, a decedat la vârsta de 33 de ani, pe 10 octombrie, din cauza unui edem pulmonar, pe fondul unei insuficienţe cardiace diagnosticate după moartea sa, iar actriţa Brittany Murphy a murit la vârsta de 32 de ani, pe 20 decembrie, cauzele decesului nefiind încă clare.

Vedete care "au intrat în rândul lumii"

Pe de altă parte, în 2009, multe vedete au decis să "intre în rândul lumii" şi să se căsătorească.

Astfel, cântăreaţa americană Fergie, de la Black Eyed Peas, pe numele său real Stacy Ann Ferguson, şi actorul Josh Duhamel s-au căsătorit, pe 11 ianuarie, în Malibu, California. Fergie, în vârstă de 33 de ani, şi Josh Duhamel, în vârstă de 36 de ani, au confirmat logodna lor în decembrie 2007.

Adriana Lima, top model brazilian şi, totodată, unul dintre "îngerii" Victoria's Secret, s-a căsătorit în secret cu vedeta NBA Marko Jaric, pe 14 februarie, în Jackson Hole, Wyoming. Cei doi s-au cunoscut în 2006 şi s-au logodit în iunie 2008, în ziua în care Adriana Lima şi-a sărbătorit cea de-a 27-a aniversare. Primul copil al cuplului, Valentina Lima Jarić, s-a născut pe 15 noiembrie.

Adriana Lima

Actriţa mexicană Salma Hayek şi omul de afaceri francez Francois-Henri Pinault s-au căsătorit la Paris, pe 14 februarie. Cei doi, care au deja o fetiţă, îşi programaseră nunta în 2008, însă, în luna iulie a aceluiaşi an, au anunţat că s-au despărţit. Hayek şi Pinault s-au cunoscut în Italia, în 2006, iar fiica lor, Valentina, s-a născut în septembrie 2007.

Top modelul brazilian Gisele Bundchen s-a căsătorit pe 26 februarie cu Tom Brady, unul dintre starurile din National Football League (NFL), în Santa Monica, Los Angeles. Bundchen, în vârstă de 28 de ani, şi Brady, fundaşul echipei New England Patriots, în vârstă de 31 de ani, au o relaţie din 2006. Primul copil al cuplului, un băieţel, s-a născut pe 8 decembrie.

Actorul american Bruce Willis, în vârstă de 54 de ani, şi top modelul Emma Heming, în vârstă de 30 de ani, s-au căsătorit civil în California, pe 28 martie, după ce şi-au unit destinele în Caraibe cu o săptămână înainte, pentru a se asigura că mariajul lor va fi legal şi în Statele Unite. Willis şi Heming formează un cuplu din 2008. Actorul american se află la a doua căsătorie, iar Emma Heming - la primul ei mariaj.

Jucătorul de tenis Roger Federer s-a căsătorit la Basel, pe 11 aprilie, cu logodnica sa, Mirka Vavrinec. Roger Federer şi Mirka Vavrinec, fostă jucătoare de tenis, s-au cunoscut la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000. Pe 23 iulie, cei doi au devenit părinţii gemenelor Myla Rose şi Charlene Riva.

Actriţa americană Cynthia Nixon, interpreta Mirandei Hobbes din franciza "Totul despre sex", a anunţat că s-a logodit cu partenera sa de viaţă, activista americană Christine Marinoni, pe 17 aprilie. Actriţa a făcut acest anunţ cu ocazia unui eveniment organizat la New York pentru susţinerea căsătoriilor homosexuale, intitulat Love, Peace and Marriage Equality. Cynthia Nixon are doi copii, Samantha, în vârstă de 13 ani, şi Charles Ezekiel, în vârstă de 7 ani, cu fostul său iubit, Danny Mozes, un profesor de limba engleză cu care a avut o relaţie din 1988 până în 2003. În 2005, actriţa a făcut public faptul că, din 2003, are o relaţie cu activista Christine Marinoni. Cele două locuiesc împreună cu copiii Cynthiei.

Fostul campion mondial de box Mike Tyson s-a căsătorit pentru a treia oară, pe 6 iunie, cu iubita lui, Lakiha Spicer, într-o ceremonie discretă care a avut loc în Los Angeles. Această căsătorie a avut loc la două săptămâni după decesul fiicei sale, Exodus, provenită dintr-o relaţie anterioară, catalogat de poliţia din statul american Arizona drept un "accident". Exodus, în vârstă de patru ani, a murit asfixiată din cauza unui cablu înfăşurat în jurul gâtului, ce provenea de la un aparat de sport. Aceasta este a treia căsătorie a celebrului pugilist american. El a fost căsătorit timp de un an cu actriţa Robin Givens şi timp de cinci ani cu Monica Turner, de profesie medic.

Fostul jucător de tenis Boris Becker s-a căsătorit, la Saint-Moritz, în Elveţia, cu logodnica sa olandeză Sharley (Lilly) Kerssenberg, pe 12 iunie, în cadrul unei ceremonii care i-a adus marelui campion german profituri substanţiale din partea televiziunii private RTL, care a achiziţionat drepturile de difuzare. Boris Becker este tatăl a trei copii rezultaţi din căsătoria sa anterioară. De când a părăsit lumea sportului profesionist, în anul 1999, Becker a fost văzut mai des la serate mondene decât pe terenurile de tenis. Aventurile sale amoroase au făcut, deseori, deliciul presei din ţara sa. Boris Becker a fost lider în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis, a câştigat 49 turnee de simplu şi şase titluri în turneele Grand Slam, dar şi un titlu olimpic la Barcelona, în 1992.

Actorul şi regizorul american Robert Redford, în vârstă de 71 de ani, s-a căsătorit la Hamburg, pe 11 iulie, cu logodnica sa Sibylle Szaggars, o pictoriţă în vârstă de 52 de ani, originară din acest oraş-port din nordul Germaniei, cu care are o relaţie din 1996. Redford şi prima sa soţie, Lola Van Wagenen, au divorţat în 1985, însă pentru că actorul ştie să-şi protejeze bine intimitatea, acest lucru nu a fost confirmat decât zece ani mai târziu. Actorul şi Lola Van Wagenen au un fiu, Jamie, în vârstă de 46 de ani, şi două fiice, Shauna, în vârstă de 48 de ani, şi Amy, în vârstă de 38 de ani. Cei doi au mai avut un fiu, Scott, care a murit din cauza sindromului morţii subite a sugarului.

Actorul american Mark Walhberg s-a căsătorit pe 1 august, în Beverly Hills, cu iubita sa Rhea Durham, cu care are trei copii: Ella Rae, Michael şi Brendan Joseph. Mark Wahlberg, nominalizat la premiile Oscar pe 2007, la categoria "rol secundar", pentru prestaţia din "Cârtiţa", în regia lui Martin Scorsese, are la cei 37 de ani ai săi un curriculum vitae ieşit din comun, chiar şi pentru criteriile hollywoodiene. După ce a stat în închisoare pentru trafic de droguri şi vătămare corporală, a făcut parte dintr-o "boy's band". A devenit apoi un cântăreţ de rap de succes şi a fost imaginea unei celebre mărci de lenjerie de corp. S-a impus ca actor cu rolul din "Jurnalul unei vedete de film porno/ Boogie Nights", în 1997. Wahlberg a mai putut fi văzut în "Planeta maimuţelor", "Jaf în stil italian", "Lunetistul" şi "Max Payne".

Actriţa americană Alyssa Milano, una dintre vedetele serialului de televiziune "Farmece/ Charmed", s-a căsătorit cu impresarul de la Hollywood David Bugliari, pe 15 august, în oraşul New Jersey. Alyssa Milano şi David Bugliari s-au cunoscut în 2006 şi s-au logodit în decembrie 2008.

Actriţa Milla Jovovich şi regizorul Paul W. S. Anderson s-au căsătorit pe 22 august, în cadrul unei ceremonii private, care a avut loc în locuinţa lor din Beverly Hills, Los Angeles. Fiica în vârstă de 20 de luni a cuplului Jovovich-Anderson, Ever Gabo, a fost şi ea prezentă la ceremonie. Jovovich, în vârstă de 33 de ani, şi Anderson, în vârstă de 44 de ani, s-au cunoscut în 2002, când actriţa ucraineană a jucat în filmul "Resident Evil", sub bagheta regizorului. Cei doi s-au logodit în 2003, iar fetiţa lor s-a născut în noiembrie 2007. Jovovich a fost căsătorită cu Luc Besson, regizorul filmului "Al cincilea element", în care ea a avut un rol alături de Bruce Willis. După o căsătorie care a durat doi ani, cei doi au divorţat, în 1999.

Actorul Chris Noth, care interpretează personajul Mr. Big din serialul şi filmul "Totul despre sex", s-a logodit, pe 12 septembrie, cu iubita lui, actriţa canadiană Tara Lynn Wilson. Chris Noth, în vârstă de 54 de ani, şi Tara au o relaţie din 2004 şi au împreună un fiu, Orion Christopher Noth, născut pe 18 ianuarie 2008.

Trent Reznor, liderul trupei Nine Inch Nails, s-a căsătorit cu cântăreaţa Mariqueen Maandig (fostă membră a trupei West Indian Girl), în cadrul unei ceremonii intime, pe 17 octombrie. Mariqueen şi Trent, în vârstă de 44 de ani, s-au logodit în luna mai a acestui an.

Cântăreţul britanic Mark Owen, membru al trupei Take That, s-a căsătorit, pe 8 noiembrie, în Scoţia, cu iubita sa, actriţa Emma Ferguson.

Mai multe vedete au devenit părinţi în 2009

În acelaşi timp, alte vedete au decis să devină părinţi, anul 2009 fiind unul "prolific din acest punct de vedere. Astfel, bebeluşilor mai sus menţionaţi se alătură cel al cântăreţei britanice Sophie Ellis-Bextor, care a născut un băieţel, pe 7 februarie, cu nouă săptămâni înainte de termen, după ce a fost diagnosticată cu preeclampsie - o afecţiune care pune în pericol sarcina. Bebeluşul, care trebuia să se nască în aprilie, cântărea la naştere aproape un kilogram. Aceasta a fost a doua naştere care a pus în pericol sănătatea cântăreţei, după ce Sophie l-a născut pe primul ei fiu, Sonny, acum în vârstă de 4 ani, prin operaţie cezariană de urgenţă, după o sarcină 28 de săptămâni. Sophie Ellis-Bextor este căsătorită cu basistul trupei The Feeling, Richard Jones.

De asemenea, jucătorul american de golf Tiger Woods a devenit tată pentru a doua oară, după ce soţia sa, Elin, a născut, pe 8 februarie, un băiat care a primit numele Charlie Axel. Tiger Woods şi Elin Nordegren sunt căsătoriţi din octombrie 2004 şi mai au o fetiţă, Sam Alexis, născută în iunie 2007. În decembrie, însă, revista People scria că soţia jucătorului american de golf intenţionează să-l părăsească pe sportiv, după dezvăluirile apărute în presă privind infidelităţile sale.

Tiger Woods

Prinţesa Marie, a doua soţie a prinţului Joachim, fiul cel mic al reginei Margrethe a Danemarcei, a născut un băieţel, pe 4 mai. Acesta este cel de-al treilea copil al prinţului Joachim, în vârstă de 39 de ani, şi primul al prinţesei daneze de origine franceză Marie Cavallier. Prinţul Joachim şi Marie Cavallier s-au căsătorit pe 24 mai 2008. Joachim, care este al patrulea în ordinea succesiunii la tronul Danemarcei, a divorţat în aprilie 2005 de prinţesa Alexandra, originară din Hong Kong, după un mariaj de aproape zece ani. Cei doi au împreună doi băieţi: prinţul Nikolai, în vârstă de nouă ani, şi prinţul Felix, în vârstă de şase ani.

Sarah Jessica Parker, starul francizei "Totul despre sex", şi soţul ei, actorul american Matthew Broderick, au devenit părinţii unor fetiţe gemene, născute de o mamă surogat, pe 22 iunie. Sarah Jessica Parker, în vârstă de 44 de ani, şi Matthew Broderick, în vârstă de 47 de ani, mai au un fiu în vârstă de şase ani, James. Matthew Broderick, starul filmului şi musicalului de pe Broadway "The Producers", şi Sarah Jessica Parker s-au căsătorit în 1997.

Actorii americani Sarah Michelle Gellar şi Freddie Prinze Jr., care sunt căsătoriţi de şapte ani, au devenit, pe 19 septembrie, părinţii unei fetiţe care a primit numele de Charlotte Grace. Actriţa americană Sarah Michelle Gellar a devenit celebră cu rolul Buffy Summers din serialul de televiziune "Buffy - Spaima Vampirilor", pentru care a câştigat, printre altele, o nominalizare la Globul de Aur. Freddie Prinze Jr. a devenit cunoscut la începutul anilor 2000, după ce a apărut pe afişul mai multor filme pentru adolescenţi, produse la Hollywood, precum "Ştiu ce-ai făcut astă-vară" şi continuarea acestui lungmetraj, "O fată minutată", dar şi "Scooby-Doo". Sarah Michelle Gellar şi Freddie Prinze Jr. s-au căsătorit pe 1 septembrie 2002.

Actorul britanic Jude Law a devenit tată pentru a patra oară, pe 22 septembrie, după ce o tânără actriţă americană cu care a avut o relaţie de scurtă durată, Samantha Burke, model şi actriţă aspirantă din Florida, în vârstă de 24 de ani, a dat naştere unei fetiţe. Samantha anunţase anterior pe site-ul său oficial că fetiţa va purta numele de Sophia. La începutul lui august, Jude Law a solicitat efectuarea unui test ADN pentru stabilirea paternităţii copilului. Actorul britanic a promis că o va ajuta financiar pe Samantha Burke dacă acest copil este al său. Jude Law a fost căsătorit cu actriţa Sadie Frost, în perioada 1997 - 2003, iar cei doi artişti au împreună trei copii, Rafferty, în vârstă de 12 ani, Iris în vârstă de 8 ani, şi Rudy, în vârstă de 7 ani.

Top modelul Heidi Klum, căsătorită cu cântăreţul american Seal, a născut pe 9 octombrie cel de-al patrulea copil al său, o fetiţă care a primit numele de Lou Samuel. Heidi Klum şi Seal mai au doi copii, Henry şi Johan, în vârstă de trei, respectiv doi ani, şi o cresc împreună pe Leni, fetiţa în vârstă de cinci ani pe care top modelul o are dintr-o relaţie anterioară, cu Flavio Briatore, mogulul Formula 1. Seal, în vârstă de 46 de ani, şi Heidi Klum, în vârstă de 36 de ani, s-au căsătorit în 2005. Klum a devenit celebră în anii '90 pentru prezentările de lenjerie intimă şi costume de baie aparţinând companiei Victoria's Secret. În prezent, top-modelul moderează emisiunea tv "Project Runway", în care sunt prezentaţi creatori de modă care încearcă să se afirme în acest domeniu. Pentru acest show, Heidi Klum a fost nominalizată la premiile Emmy. De asemenea, ea s-a situat pe locul al doilea în topul celor mai bogate top modele, realizat de revista Forbes, după ce a câştigat 16 milioane de dolari în anul financiar 2008 - 2009.

Top modelul ceh Karolina Kurkova, în vârstă de 25 de ani, a născut, pe 29 octombrie, un băieţel, care a primit numele de Tobin Jack Drury, primul copil al lui Kurkova şi al logodnicului ei, producătorul de film Archie Drury.

Divorţurile anului 2009

Alte vedete, precum Ronnie Wood, de la Rolling Stones, Mel Gibson şi Sean Penn, au decis să divorţeze sau să pună capăt relaţiilor pe care le aveau.

Mel Gibson, în vârstă de 53 de ani, a cerut divorţul, pe 13 aprilie, de soţia sa Robyn, cu care are şapte copii copii, după o căsătorie care a durat 28 de ani. La puţin timp după depunerea actelor de divorţ, celebrul regizor al filmelor "Braveheart - Inimă neînfricată", "Patimile lui Hristos" şi "Apocalypto" a transmis, prin intermediul unui comunicat, că el şi soţia sa trăiesc separaţi încă din 26 august 2006. Şase dintre copiii lui Gibson sunt adulţi. Robyn Gibson a cerut custodia comună asupra singurului copil minor, Tom, în vârstă de 10 ani. Actuala iubită a cineastului autralian, cântăreaţa ucraineană Oksana Grigorieva, în vârstă de 39 de ani, are şi ea un fiu adolescent, împreună cu Timothy Dalton, fostul interpret al lui James Bond. Lucia, primul copil al cuplului Mel Gibson-Oksana Grigorieva, s-a născut pe 30 octombrie.

Mel Gibson şi Oksana Grigorieva

Sean Penn şi soţia lui, Robin Wright Penn, au decis pentru a treia oară să divorţeze, de data aceasta actriţa fiind cea care a depus documentele oficiale prin care solicită divorţul, pe 12 august. Robin, în vârstă de 43 de ani, a depus documentele oficiale pentru divorţ în nordul statului California, unde se află reşedinţa cuplului, invocând "diferende ireconciliabile". În aceste documente prezentate, Robin Wright Penn şi Sean Penn indică faptul că acceptă să împartă custodia fiului lor minor, în vârstă de 16 ani, Hopper Jack, dar şi proprietăţile pe care le deţin împreună. Cel mai mare dintre copiii cuplului, Dylan Frances, are 18 ani. Cei doi s-au căsătorit în 1996, iar prima tentativă de separare a cuplului a avut loc în decembrie 2007, când Sean Penn şi Robin Wright Penn au iniţiat procedura de divorţ, dar, după câteva luni, s-au împăcat şi au renunţat la acţiunea în justiţie. La începutul acestui an, Senn Penn, actorul de două ori laureat cu premiul Oscar pentru rolurile din "Misterele Fluviului/Mystic River" (2004) şi "Milk - Preţul curajului" (2009), a depus actele oficiale necesare separării legale de soţia lui, dar a renunţat pentru a doua oară la divorţ, în luna mai, declarând că acţiunea lui a fost "o greşeală arogantă".

Cuplul Katie Price - Peter Andre a divorţat pe 8 septembrie. Modelul Katie Price, în vârstă de 31 de ani, cunoscută sub numele de Jordan, şi cântăreţul Peter Andre, în vârstă de 36 de ani, au decis să separe în luna mai, dar niciuna dintre părţi nu a explicat motivele acestei despărţiri. Încă de atunci, Katie Price a susţinut că soţul ei a fost acela care a luat decizia de a o părăsi. Cei doi s-au cunoscut în timpul reality show-ului "I'm A Celebrity... Get Me Out Of Here", difuzat în 2004 de postul ITV şi s-au căsătorit un an mai târziu.

Actriţa americană Uma Thurman s-a despărţit la începutul lunii octombrie de iubitul ei, milionarul francez Arpad "Arki" Busson, cu care era logodită din 2008. Actriţa americană în vârstă de 39 de ani a devenit celebră graţie filmelor lui Quentin Tarantino - "Kill Bill" şi "Pulp Fiction". Logodna lor a durat mai bine de un an, relaţia celor doi începând în vara anului 2007. Un an mai târziu, Arpad Busson, un om de afaceri francez care trăieşte la Londra şi, totodată, fostul logodnic al modelului australian Elle Macpherson, a cerut-o în căsătorie pe Umma Thurman şi i-a oferit un inel de logodnă. Umma Thurman are o fiică, Maya, în vârstă de 11 ani, şi un fiu Levon, în vârstă de şapte ani, împreună cu fostul ei soţ, Ethan Hawke.

Cântăreaţa canadiană Avril Lavigne a depus, pe 9 octombrie, actele de divorţ de soţul ei, Deryck Whibley, solistul trupei Sum 41. Avril Lavigne, în vârstă de 25 de ani, şi Deryck Whibley, în vârstă de 29 de ani, s-au căsătorit în iulie 2006, după ce s-au logodit în iunie 2005.

Ronnie Wood, chitaristul trupei Rolling Stone, în vârstă de 62 de ani, s-a despărţit oficial de soţia sa, Jo, în vârstă de 54 de ani, ea obţinând, la începutul lunii noiembrie, un divorţ rapid în baza adulterului comis şi recunoscut de celebrul artist britanic. Cuplul are doi copii. Mariajul veteranului rocker s-a destrămat în momentul în care el a părăsit domiciliul conjugal din Londra, în 2008, pentru a petrece zece zile în Irlanda alături de rusoaica Ekaterina Ivanova, mai tânără cu 40 de ani decât muzicianul britanic. Potrivit actualei legislaţii britanice în domeniul divorţurilor, Jo Wood a avut, în urma divorţului, dreptul la jumătate din averea soţului său, deşi avocaţii nu au precizat care este valoarea acesteia.

Cântăreţul american Usher a devenit din nou un bărbat liber, divorţul său de Tameka Foster fiind pronunţat oficial, pe 6 noiembrie, de tribunalul din Fulton County din statul american Georgia. Cei doi s-au căsătorit în 2007 şi au doi copii: Usher Raymond V, în vârstă de 18 luni, şi Naviyd, în vârstă de şase luni. Potrivit revistei In Touche Weekly, Usher şi soţia lui locuiau separat de aproape un an. Tameka Foster, în vârstă de 37 de ani, a suferit un infarct după anestezia ce a precedat operaţia de liposucţie pe care a făcut-o în luna februarie, în Brazilia. Usher şi-a anulat prezenţa la premiile Grammy pentru a fi alături de soţia lui, care a fost readusă la viaţă prin masaj cardiac.

Susan Sarandon, în vârstă de 63 de ani, şi Tim Robbins, în vârstă de 51 de ani, s-au despărţit, punând astfel capăt unei relaţii care a durat mai bine de două decenii, a anunţat, pe 23 decembrie, agentul de presă al renumitei actriţe americane. Cei doi actori nu erau căsătoriţi, însă au împreună doi fii. Timp de foarte mulţi ani, ei au alcătuit unul dintre cele mai durabile cupluri din industria de divertisment de la Hollywood, fiind cunoscuţi atât pentru rolurile din filme, cât şi pentru activismul lor social şi politic.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici