FOTO | Aripile sunt pentru zburat, nu pentru mâncat”, mesaj al veganilor la un marş în Cluj

”Aripile sunt pentru zburat, nu pentru mâncat” şi ”Cina ta, viaţa lor, alege să fii vegan” sunt mesajele pe care le transmit peste 50 de persoane care mărşăluiesc, sâmbătă, prin centrul municipiului Cluj-Napoca, pentru a susţine înlocuirea alimentelor de origine animală cu cele vegetale.

1227 afișări
Imaginea articolului FOTO | Aripile sunt pentru zburat, nu pentru mâncat”, mesaj al veganilor la un marş în Cluj

FOTO | Aripile sunt pentru zburat, nu pentru mâncat”, mesaj al veganilor la un marş în Cluj

Peste 50 de persoane au pornit, sâmbătă, într-un marş prin centrul municipiului Cluj-Napoca, în care susţin înlocuirea alimentelor de origine animală cu cele vegetale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Participanţii la manifestare s-au adunat, sâmbătă, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca, având asupra lor pancarte cu mesaje precum ”Respect şi compasiune faţă de toate animalele”, ”Cina ta, viaţa lor, alege să fii vegan”, ”Aripile sunt pentru zburat, nu pentru mâncat”, ”Foaie verde de şofran, ce bine-i să fii vegan” sau ”Exploatate pentru lactate”.

Maximilian Ichim, unul dintre organizatorii marşului, a declarat că scopul acţiunii este aducerea la cunoştinţa societăţii a suferinţei animalelor, omorâte pentru carne sau torturate pentru ouă sau lapte, dar şi pentru cele din circuri ori pe care se fac diverse teste.

”Consumul de alimente vegane este o alegere mai etică, fiind mai uşor să înlocuim alimentele de origine animală cu cele vegetale. Studiile arată că o alimentaţie vegană este perfect sănătoasă pentru orice grupă de vârstă şi că un consum ridicat de alimente de origine vegetală scade riscul de obezitate, colesterol mărit, tensiune arterială crescută, diabet de tipul 2, boli cardiovasculare şi cancer”, a spus Ichim.

Marşul a fost organizat de grupul activist local ”Vegan în Cluj” şi a fost autorizat să se desfăşoare pe Bulevardul Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Bulevardul Eroilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici