Gala MTV Movie and TV Awards 2018 va avea loc pe 18 iunie, la Los Angeles

Ediţia de anul acesta a galei MTV Movie and TV Awards va avea loc pe 18 iunie, la Los Angeles şi va fi prezentată de actriţa de comedie Tiffany Haddish, informează AFP.

172 afișări
Imaginea articolului Gala MTV Movie and TV Awards 2018 va avea loc pe 18 iunie, la Los Angeles

Gala MTV Movie and TV Awards 2018 va avea loc pe 18 iunie, la Los Angeles

Gala televizată, în timpul căreia sunt oferite trofee în formă de pungi de floricele de porumb, este una la fel de nonconformistă ca şi ceremonia MTV Video Music Awards, iar câştigătorii sunt decişi în urma voturilor publicului.

Gazda galei de anul acesta este Tiffany Haddish, care a devenit foarte populară anul trecut, după ce a apărut în comedia "Girls Trip", de Malcolm D. Lee.

Tot în 2017, ea a devenit prima actriţă de stand-up comedy afro-americană care a fost gazdă a celebrei emisiuni de satiră "Saturday Night Live", difuzată de NBC.

Actriţa în vârstă de 38 de ani şi-a publicat memoriile, "The Last Black Unicorn", în care a povestit despre tinereţea sa marcată de greutăţi.

Originară din Los Angeles, actriţa a povestit în această carte despre faptul că a fost analfabetă funcţional până a ajuns la liceu, despre faptul că mamei sale i-a fost afectat creierul în urma unui accident de maşină, precum şi despre abuzurile la care a fost supusă de membri ai familiei, părinţi vitregi şi de fostul soţ, cu care s-a căsătorit de două ori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici