George Michael a lăsat trei albume nelansate înainte de a muri

George Michael avea două albume în pregătire, dar nelansate, înainte de a muri, pe 25 decembrie, la vârsta de 53 de ani, în afara sequel-ului albumului pe care l-a lansat în 1990, intitulat "Listen Without Prejudice Vol 1", relatează revista New Musical Express.

625 afișări
Imaginea articolului George Michael a lăsat trei albume nelansate înainte de a muri

George Michael a lăsat trei albume nelansate înainte de a muri (Imagine: Mediafax Arhiva Foto)

George Michael pregătea un sequel pentru albumul pe care l-a lansat în 1990, intitulat "Listen Without Prejudice Vol 1", deşi multe dintre piesele ce urmau să figureze pe volumul 2 al albumului apăruseră deja pe albumul "Red Hot + Dance".

Pe de altă parte, superstarul lucrase deja pentru un album cu titlul "Trojan Souls" la începutul anilor '90, pe care urmau să apară piese realizate în colaborare cu artişti precum Stevie Wonder, Elton John, Sade, Seal, Bryan Ferry şi Janet Jackson. Acest album nu a fost niciodată finalizat, deşi mai multe dintre piese care erau aparent programate să apară pe album au fost publicate fără acordul artistului în spaţiul online.

Publicaţia The Daily Mirror relatează că artistul avea în pregătire alte două albume, aproape finalizate, unul cu titlul provizoriu "Extended Plaything" şi altul tot cu un titlu provizoriu, "White Light", care este, de asemenea, titlul unei melodii pe care George Michael a lansat-o în 2012.

Compozitorul şi cântăreţul George Michael s-a stins din viaţă în reşedinţa sa din Oxfordshire, pe 25 decembrie 2016, la vârsta de 53 de ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici