H&M, criticat pentru modelul cu care a promovat colecţia Marni: "Arată ca un cadavru!" - FOTO

Brandul H&M a fost criticat pentru modelul folosit în campania de promovare a colecţiei Marni, lansată recent în lanţul de magazine, apreciindu-se că aceasta - Aymeline Valade, în vârstă de 26 de ani - este atât de slabă, încât arată "ca un cadavru".

7744 afișări
Imaginea articolului H&M, criticat pentru modelul cu care a promovat colecţia Marni: "Arată ca un cadavru!" - FOTO

H&M, criticat pentru modelul cu care a promovat colecţia Marni: "Arată ca un cadavru!"

Imaginea modelului Aymeline Valade a fost folosită în materialele de PR, aceasta apărând îmbrăcată într-o jachetă cu mâneci trei sferturi şi o fustă creion, care îi subliniază talia mică şi cu încheieturile mâinilor foarte subţiri la vedere.

Unii critici au avut de obiectat şi în ceea ce priveşte alegerea coafurii şi machiajului, spunând că tenul palid, ochii întunecaţi şi părul în dezordine accentuează aspectul nesănătos al tinerei, potrivit dailymail.co.uk.

Medicul Julian Spinks a declarat: "Acest model arată foarte rău, aproape ca un cadavru. Pielea ei este cenuşie, se pot vedea vene proeminente pe mâinile ei şi are pungi enorme sub ochi. Mi se pare de necrezut că un magazin de modă ca H&M, care se adresează tinerilor, foloseşte o imagine care îi încurajează pe aceştia să nu fie sănătoşi".

O mamă, în vârstă de 41 de ani, Maria Rowntree, din Londra, a spus la rândul ei că nu se simte încurajată să meargă cu fiica ei la un magazin de haine care foloseşte un model atât de slab. "Ce fel de standarde le impun adolescenţilor, când spun că acest aspect sfrijit este atrăgător?", se întreabă ea.

Reprezentanţii H&M au răspuns criticilor, spunând că prin politica lor de publicitate se "distanţează de abuzul de alcool şi droguri" şi nu lucrează cu modele care sunt semnificativ de slabe.

"Considerăm că este regretabil că unii dintre clienţii noştri au interpretat imaginile de PR pentru colecţia Marni de la H&M ca lipsite de etică. (...) Am considerat că Aymeline Valade ar reprezenta colecţia într-un mod inspirat", au spus aceştia, adăugând că vor lua în considerare comentariile făcute în elaborarea viitoarelor imagini de marketing şi pentru presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici