HARTA legilor prostituţiei din Europa. În ce ţară faci puşcărie pentru o ”noapte nebună”

Cartograful Jakub Marian a realizat o hartă în care prezintă locurile unde prostituţia este legalizată, dar şi statele unde această practică este aspru pedepsită, scrie Indy100.

19084 afișări
Imaginea articolului HARTA legilor prostituţiei din Europa. În ce ţară faci puşcărie pentru o ”noapte nebună”

HARTA legilor prostituţiei din Europa

Hărţile cataloghează pedepsele maxime pentru prostituţie, dar şi cine este pedepsit - prestatorul de servicii sau clientul.

În imagine se vede că ţările din Europa de Est şi statele din sud-estul Peninsulei Balcanice pedepsesc prestatorul de servicii şi nu clientul.

În multe state, inclusiv în Regatul Unit (cu excepţia Irlandei de Nord), Spania şi Italia, munca sexuală este legală, dar nu este reglementată, iar bordelurile sunt ilegale.

De asemenea, harta arată că prostituţia este legală şi reglementată în Austria, Germania, Grecia, Ungaria, Letonia, Olanda, Elveţia şi Turcia.

În ţările colorate cu verde pe hartă, cei care practică prostituţia se pot înregistra ca angajaţi oficial sau ca lucrători pe cont propriu, iar bordelurile sunt conduse ca orice altă afacere.

Potrivit cartografului, reglementarea strictă a bordelurilor din Turcia şi Grecia a condus la situaţia în care numeroşi lucrători sexuali operează ilegal.

Amenzi

Cea mai mare amendă pentru clienţi este în Norvegia, de 2.700 de euro, însă aceştia pot alege să stea până la şase luni în închisoare.

Suedia îi amendează pe clienţi pe baza veniturilor lor şi, în mod similar, oferă alternativa de şase luni petrecute la închisoare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici