Imaginea lui Brad Pitt, folosită pentru a promova o paradă a heterosexualilor, fără acordul lui/ REACŢIA starului

Starul hollywoodian Brad Pitt a cerut unui grup de bărbaţi din oraşul american Boston, care a organizat o paradă a heterosexualilor, Straight Pride, să nu îi mai folosească imaginea şi numele fără acordul său, potrivit The Hollywood Reporter.

2134 afișări
Imaginea articolului Imaginea lui Brad Pitt, folosită pentru a promova o paradă a heterosexualilor, fără acordul lui/ REACŢIA starului

Imaginea lui Brad Pitt, folosită pentru a promova o paradă a heterosexualilor, fără acordul lui/ REACŢIA starului

Super Happy Fun America, un grup aparent serios care acţionează "în numele heterosexualilor", a decis să îl folosească pe Pitt ca "mascotă" pentru a-şi promova evenimentul, organizat în iunie, lună aleasă în mod tradiţional de comunitatea LGBTQ (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, queer) pentru a-şi promova drepturile.

"Felicitări domnului Pitt pentru că este imaginea acestei importante mişcări pentru drepturi civile", se arăta pe site-ul grupului.

Însă, vineri, toate referirile la Brad Pitt au fost înlocuite cu semnul "cenzurat".

Grupul a ajuns pe prima pagină a ziarelor, recent, pentru că a cerut permisiunea autorităţilor din Boston de a organiza o paradă a heterosexualilor, deşi iunie este cunoscută ca luna comunităţii LGBTQ.

Brad Pitt este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur, dar şi trei nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele "Strania poveste a lui Benjamin Button", "Armata celor 12 maimuţe" şi "Moneyball". Actorul american a mai jucat, printre altele, în "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds" (2009), de Quentin Tarantino, şi a primit, în 2013, primul său premiu Oscar din carieră, în calitate de producător al lungmetrajului "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave". Compania Plan B Entertainment Inc, fondată de actorul Brad Pitt, a produs alte două filme premiate cu Oscar - "Cârtiţa/ The Departed" (2006), de Martin Scorsese, şi "În lumina lunii/ Moonlight" (2016), de Barry Jenkins. Compania a mai produs o serie de filme apreciate de criticii de specialitate şi de spectatori, precum "Ziua Z: Apocalipsa 3D/ World War Z" şi "The Lost City of Z".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici