În urmă cu 10 ani nu îţi puteai închipui viaţa fără el, însă acum se află pe cale de dispariţie. Se anunţă moartea unuia dintre cele mai îndrăgite produse din istorie?

Computerele au însemnat pentru mult timp sursa noastră de entertainment, de internet, o unealtă a productivităţii. Treptat, însă smartphone-urile au mâncat din gloria PC-ului. Care sunt principalele tendinţe de pe piaţa computerelor personale şi care sunt scenariile de viitor?

833 afișări
Imaginea articolului În urmă cu 10 ani nu îţi puteai închipui viaţa fără el, însă acum se află pe cale de dispariţie. Se anunţă moartea unuia dintre cele mai îndrăgite produse din istorie?

260 de milioane de PC-uri (fără includerea hibridurilor precum iPad Pro sau Surface Pro) au fost livrate pe glob anul trecut, număr mai mic cu 5,7% faţă de 2015, potrivit firmei de cercetare IDC. 2016 a fost al cincilea an de scădere consecutivă. Această micşorare poate fi atribuită unor factori cheie precum creşterea popularităţii smartphone-urilor şi a tabletelor; stagnarea inovării în domeniul PC-urilor are şi ea un cuvânt greu de spus.

Laptopurile şi desktopurile nu s-au schimbat foarte mult, motiv pentru care oamenii nu-şi mai schimbă PC-urile foarte des. Totuşi, se pare că scăderea valorică a pieţei ar putea fi de bun augur pentru producătorii de PC‑uri, precum HP sau Dell, deoarece anul trecut şi-au crescut vânzările cu 1,3% şi cu 4,3%, în timp ce liderul, Lenovo, a scăzut livrările cu 3% în 2016, potrivit IDC. Apple a fost marele perdant, vânzările companiei din California scăzând cu 9,8% anul trecut.

Cum este de aşteptat, piaţa locală de PC-uri nu a făcut notă discordantă faţă de tendinţele la nivel global, ea marcând un minus de aproximativ 10%, potrivit lui Mugur Pantaia, managing director al HP Inc. România; el menţionează că în aceste condiţii compania pe care o conduce şi-a crescut cota de piaţă de pe plan local la 18%.

În România, Lenovo este lider cu o cotă constantă de 25%, conform estimărilor lui Aurel Neţin, director & country general manager Lenovo România, pe o piaţă ce se învârte în jurul a 700.000 de unităţi vândute anual şi se află acum în scădere faţă de anul trecut. „Consider că este loc de creştere în piaţa de PC-uri din România, în continuare. Dacă mă uit la numărul de oameni şi la gradul de penetrare a PC-ului pe plan local, văd că mai este loc”, este de părere şeful Lenovo, care mai spune că abia în 2016 s-a simţit un declin pe piaţă. „Un fenomen care a început la nivel global, în urmă cu doi-trei ani, dar care nu s-a petrecut până acum aici. Chiar şi anul trecut România era o piaţă constantă, deşi în ţările din regiune vânzările de PC-uri scădeau”, a spus Neţin într-un interviu acordat anterior Business Magazin.

Românii iubitori de gadgeturi şi, în general, consideraţi „early-adopters” se încadrează în tendinţele manifestate la nivel global, „continuând să cumpere desktopuri şi notebookuri însă, în acelaşi timp, arătând un interes din ce în ce mai mare faţă de produsele din categoria 2 in 1”, este de părere Mugur Pantaia; el adaugă că segmentul de piaţă care a înregistrat o evoluţie  pozitivă în 2016 a fost reprezentat IMM-uri. „De asemenea, pe finalul anului am identificat o evoluţie pozitivă şi în zona corporate şi a sectorului public. Segmentul consumer reprezintă însă în continuare o provocare, în ciuda măsurilor economice favorabile creşterii consumului. Nu putem vorbi de un impact pozitiv în creşterea achiziţiilor IT”, adaugă Pantaia.

Citeşte continuarea pe Business Magazin

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici