INTERVIU: Alexandru Maftei: "Bună! Ce faci? " este o comedie dulce-amăruie

Regizorul mai povesteşte, în interviul acordat MEDIAFAX, care a fost drumul unei comedii de dragoste româneşti, de la o idee dintr-o revistă până la film, despre cum a făcut casting şi despre cum a fost receptat lungmetrajul la festivalurile din străinătate.

Fanii peliculei "Bună! Ce faci?", de Alexandru Maftei, pot participa, sâmbătă, la o expoziţie şi la o sesiune de întrebări şi răspunsuri legate de film la Cinema Studio din Capitală. Spectatorii pot trage cu ochiul în culisele comediei romantice, cu ajutorul fotografiilor realizate în timpul filmărilor şi expuse pe holurile cinematografului. La finalul proiecţiei, care va începe la 19.30, cei curioşi să afle cum s-a născut "Bună! Ce faci?", care au fost cele mai interesante sau amuzante întâmplări de pe platourile de filmare şi cum şi-au construit actorii rolurile le pot pune întrebări chiar protagoniştilor: regizorul Alexandru Maftei, actorii Dana Voicu, Ionel Mihăilescu, Paul Diaconescu, Ana Popescu şi producătorul Tudor Reu.

În cele două weekend-uri la cinema, filmul "Bună! Ce faci?" şi-a câştigat deja fani: comedia romantică a avut peste 4.000 de spectatori. Pelicula a avut premiera pe 4 martie şi rulează în cinematografe din Bucureşti, Cluj, Braşov, Craiova şi Bacău.

Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de Alexandru Maftei:

Reporter: Aţi spus în mai multe rânduri că aţi avut nevoie de patru ani ca să finalizaţi proiectul "Bună! Ce faci?". De ce patru ani?

Alexandru Maftei: Pentru că CNC ne-a dat cel mai mic credit ever. 90.000 de euro, în 2006, în decembrie. Şi asta a însemnat că a trebuit să adunăm 85% din bugetul filmului şi asta a durat foarte mult. Am fost în diverse locuri cu proiectul ăsta şi la Sofia, unde era un soi de market de proiecte, unde am sperat să găsim nişte coproducători. Până la urmă am găsit, într-o altă conjunctură, doi coproducători, unul spaniol şi unul italian, care, până la urmă, au ieşit din combinaţia asta şi am rămas cu ultima parte a finalizării filmului în aer. De aceea filmul a fost gata când a fost TIFF anul trecut, dar până la partea tehnică a mai durat până în noiembrie.

Reporter: Şi în perioada asta nu v-aţi gândit niciodată să renunţaţi?

Alexandru Maftei: Nu. Munca pe care o investeşti într-o astfel de întreprindere e destul de personală şi îţi vine greu să zici într-o zi "Nu mai facem". Pentru că nu se poate. Pentru că dacă te apuci să derulezi proiectul ăsta şi să strângi bani şi să-l pui încet-încet pe picioare, nu cred că mai poţi da înapoi. Nu cred că e o opţiune, la un moment dat.

Reporter: Filmul este bazat pe o poveste reală. De ce tocmai la povestea reală a venit declicul? Nu aţi avut şi scenarii pur de ficţiune?

Alexandru Maftei: Povestea mi-a semnalat-o soţia mea, în revista Dilema. Era o poveste scurtă la capitolul "Cu ochii în 3,14". Era un text haios. Sigur, dacă te gândeşti un pic mai mult, pare un pic dramatică povestea. Periodic, scriu mici bucăţele de poveşti pentru filme. Şi tot periodic le trimit unor oameni cu care îmi place să lucrez, mici bucăţele de scenarii. Ei îmi spun dacă le place vreuna sau dacă nu le place niciuna. Şi aşa s-a întâmplat cu Lia (Bugnar, n.r.), de care am auzit că scrisese piese de teatru, scrisese şi scenarii, ştiam că e actriţă şi i-am trimis o astfel de listă de subiecte şi pe ea a atras-o chestia asta în mod special. Eu am vrut de la început să fac un film de dragoste şi subiectul ăsta m-am gândit că ar avea mai multe faţete ale relaţiei de dragoste. Era vorba şi despre rutină, era vorba şi despre îndrăgostire şi despre felul în care oamenii visează la lucruri care ne sunt necunoscute sau misterioase sau înconjurate de o aură de mister, era vorba şi despre trădare. Toate astea într-un singur cuplu. Sigur, există şi poveştile paralele care cumva potenţează povestea de dragoste.

Reporter: Aţi vrut să faceţi o comedie de dragoste în condiţiile unei cinematografii româneşti minimaliste...

Alexandru Maftei: Nu mi-am propus să am o polemică cu filmele româneşti recente. Sincer, noi ne-am dorit să facem un film, un film de dragoste. Sigur, am vrut să facem acest film cu umor, să nu fie o poveste, aşa, monocordă, dar nu ne-am dat seama după ce a ieşit decât după reacţia publicului. Din reacţia publicului - a fost şi la TIFF şi la Iaşi -, mi-am dat seama că am făcut o comedie. Cred că şi în viaţă, ca şi în film, nu toate lucrurile sunt haioase sau dramatice. Şi asta ne-am propus. La noi, nu e o piaţă tocmai formată. E o piaţă în care ducem lipsă de săli de cinema, în care oamenii nu au un obicei să meargă la cinema. Deci a fost oarecum şi decizia distribuitorului să numim acest film o comedie romantică. Există un articol care a apărut în Variety, când am fost în market-ul de la Cannes, în care filmul era definit aşa: "o comedie dulce-amăruie". Cred că e cea mai bună caracterizare pe care am primit-o de la cineva, pentru că aşa e... nu e o comedie la care să râzi în hohote tot filmul, nu e o dramă la care să plângi tot filmul, este exact asta: o comedie dulce-amăruie.

Reporter: Cum a recţionat publicul străin la film?

Alexandru Maftei: Spuneam de lucrul la Sofia. După ce am terminat filmul, am fost acolo şi am căutat un distribuitor internaţional care s-a ocupat de trimiterea filmului la festivaluri şi se va ocupa şi de vânzarea lui, sperăm. Reacţia publicului din alte ţări a fost. Sigur, au râs oamenii, dar unele poante şi unele subtilităţi de text nu au ajuns la ei. Dar oamenii, în momentele care vizual erau haioase, au apreciat filmul. Sigur, am fost la Cairo, am fost la Palm Spring, la Dublin... locuri cu public destul de diferit.

Reporter: Cum aţi ales actorii? În filmul românesc există câţiva actori care apar în aproape toate filmele. Adică sunt destul de puţine feţe noi. Cei din filmul dumneavoastră sunt feţe noi în cinema.

Alexandru Maftei: I-am găsit dând probe. Am dat probe foarte mult timp. Unii s-au supărat că i-am chemat la probe, alţii s-au supărat că nu i-am chemat la probe, alţii s-au supărat că nu au luat probele, dar a fost o sesiune de casting destul de lungă, în care eu am căutat un cuplu de oameni care să se potrivească. Personajele din film sunt oarecum predestinate şi lucrul acesta mi-a sugerat că trebuie să fie doi oameni care să se potrivească foarte bine. Am căutat doi anti-eroi, doi actori care să joace foarte bine, care, tocmai prin jocul foarte serios, să stârnească, la un moment dat, râsul. Cred că mare parte din efectul comic se datorează faptului că ei joacă foarte serios.

Filmul lui Alexandru Maftei, o poveste despre dragoste, căsnicie şi rutină, are ca protagonişti doi soţi - el pianist, ea patroană a unei curăţătorii de lux - care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nici o atracţie unul faţă de celălalt. Fiecare îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit perechea. Nici unul nu bănuieşte însă că partenerul de care s-a îndrăgostit pe internet nu e deloc un necunoscut. Martor la schimbările din viaţa celor doi este fiul lor, Vladimir, un adolescent deosebit de libertin în propriile relaţii sexuale, dar mai mult decât intrigat să descopere că şi părinţii lui au dorinţe.

Povestea celor doi soţi care s-au găsit unul pe celălalt pe internet s-a întâmplat în realitate, acum câţiva ani. Ştirea a fost inclusă de cotidianul italian Corriere della Sera printre "cele mai năstruşnice din 2005" şi a fost preluată de Dilema Veche la începutul lui 2006, unde regizorul Alexandru Maftei a şi citit-o. Scenariul este semnat de Lia Bugnar, iar muzica originală este compusă de Dragoş Alexandru.

Rolurile celor doi soţi sunt interpretate de Ionel Mihăilescu şi Dana Voicu, iar cel al fiului intrigat de secretele părinţilor lui - de Paul Diaconescu, student la actorie. În roluri secundare apar Ana Popescu, Adrian Păduraru, Antoaneta Cojocaru, Ioan Andrei Ionescu, Ioana Abur, Adriana Trandafir şi Sabina Iaschevici.

(Interviu realizat de Oana Ghita oana.ghita@mediafax.ro)