Istoria evoluţiei omului ar putea fi rescrisă. Craniu vechi de milioane de ani, descoperit în Africa

Un craniu de australopitec vechi de 3,8 milioane de ani, descoperit în Etiopia, ar putea schimba complet viziunea specialiştilor asupra evoluţiei omului, potrivit unui studiu publicat în revista Nature şi citat de Huffington Post.

3010 afișări
Imaginea articolului Istoria evoluţiei omului ar putea fi rescrisă. Craniu vechi de milioane de ani, descoperit în Africa

Craniul - numit MRD - "este una dintre fosilele de hominid mai vechi de 3 milioane de ani remarcabil de complete" descoperite vreodată de antropologi, a spus Yohannes Haile-Selassie, de la Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland, SUA, unul dintre autorii studiului publicat în revista Nature.

Fosila ar putea deveni "un nou simbol al evoluţiei umane", spune Fred Spoor, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, într-un comentariu la acest studiu.

MRD se alătură astfel mai celebrilor Toumai, Ardi şi Lucy.

Prin comparaţie, însă, Toumai, un exemplar de Sahelanthropus tchadensis, considerat de paleontologi drept cel mai vechi reprezentant al liniei umane, a trăit în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani. Toumai a fost descoperit în Ciad, în 2001.

Ardi, un exemplar de Ardipithecus ramidus, o altă specie de hominid, descoperit în Etiopia, a trăit în urmă cu 4,5 milioane de ani, iar Lucy, celebrul australopitec descoperit în Etiopia în 1974, are o vechime de 3,5 milioane de ani

Cercetătorii au descoperit şi alte fragmente de australopitec, vechi de cel puţin 3,9 milioane de ani, însă este vorba despre dinţi şi fragmente de maxilar. Doar craniile îi pot ajuta pe paleontologi să înţeleagă modul în care au evoluat hominizii.

MRD a fost descoperit în februarie 2016, în situl Woranso-Mille din Etiopia, la o distanţă de aproximativ 55 de kilometri de locul unde a fost descoperită Lucy. MRD este un exemplar de Australopithecus anamensis, unul dintre primii australopiteci apăruţi pe Terra.

"Iniţial, credeam că A. anamensis (MRD) a evoluat treptat în A. afarensis (Lucy, n.r.)", a spus Stephanie Melillo, de la Institutul Max Planck din Germania, coautor al studiului.

Însă noua descoperire sugerează că cele două specii de australopitec au convieţuit în savanele din Afar aproximativ 100.000 de ani.

Deşi are dimensiuni reduse, craniul aparţine unui adult, în principiu de sex masculin. Reconstituirile faciale sugerează că pomeţii acestuia erau ascuţiţi, maxilarul era proeminent, nasul era mare şi fruntea era teşită.

Specialiştii au rămas surprinşi pentru că trăsăturile fizice ale acestuia sunt comune atât pentru Sahelanthropus (Toumai), cât şi pentru Ardipithecus (Ardi) şi alte specii mai recente.

"Până în prezent, nu aveam informaţii despre speciile care au trăit între cei mai vechi strămoşi ai omului, în urmă cu aproximativ 6 milioane de ani, şi cele precum Lucy, din urmă cu două-trei milioane de ani", a spus Stephanie Melillo, pentru care noua descoperire "umple spaţiul morfologic dintre cele două grupuri".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici