Jamal Khashoggi, printre jurnaliştii desemnaţi „persoana anului 2018” de revista Time

Mai mulţi jurnalişti, printre care sauditul Jamal Khashoggi şi doi corespondenţi ai agenţiei de presă Reuters aflaţi în închisoare în Myanmar, au fost desemnaţi, marţi, "persoana anului 2018" de editorii revistei americane Time.

173 afișări
Imaginea articolului Jamal Khashoggi, printre jurnaliştii desemnaţi „persoana anului 2018” de revista Time

Jamal Khashoggi, printre jurnaliştii desemnaţi „persoana anului 2018” de revista Time

Anunţul a fost făcut într-un editorial cu titlul "Gardienii şi războiul pentru adevăr".

Printre cei onoraţi cu titlul de persoana anului 2018 se numără jurnaliştii Reuters Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, şi Kyaw Soe Oo, în vârstă de 28 de ani, condamnaţi de Guvernul din Myanmar pe 3 septembrie, pentru dezvăluirea unor secrete de stat, caz pe care comunitatea internaţională îl consideră o încălcare gravă a libertăţii de expresie.

Onorat postum, o premieră în istoria acestui titlu, este jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, editorialist la The Washington Post, un critic al prinţului moştenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite, ucis în urmă cu două luni în consulatul ţării sale din Istanbul, Turcia, unde venise să îşi ridice documente necesare căsătoriei.

Maria Ressa este editor al unui site de ştiri din Filipine celebru pentru că are o atitudine critică faţă de guvernul local.

Iar Capital Gazette, o publicaţie din Annapolis, statul american Maryland, a pierdut cinci angajaţi în momentul în care un bărbat a tras cu arma în redacţie, pe 28 iunie.

Publicaţia Time a mai notat că, anul acesta, au fost ucişi cel puţin 52 de jurnalişti.

În 2017, mişcarea online de conştientizare a hărţuirii şi abuzului sexual #MeToo a fost desemnată "persoana anului".

Publicaţia americană Time desemnează o personalitate a anului începând din 1927.

De-a lungul timpului, acest titlu a mai revenit unor personalităţi precum Angela Merkel, papa Francis, Barack Obama, Mark Zuckerberg şi Vladimir Putin.

În ciuda titulaturii, au fost mai multe grupuri de oameni desemnate "persoana anului", aşa cum a fost cazul în 2014. Atunci, "Combatanţii Ebola", adică medicii, infirmierele şi celelalte persoane care luptau împotriva epidemiei de Ebola în Africa de Vest, au primit acest titlu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici