Jane Fonda revine pe Broadway după patru decenii (Video)

Actriţa americană Jane Fonda, câştigătoare a două premii Oscar, va reveni pe Broadway după 46 de ani, pentru a juca în piesa "33 Variations", ce va avea premiera în 2009, potrivit declaraţiei artistei.

Jane Fonda revine pe Broadway după patru decenii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Piesa "33 Variations", scrisă şi regizată de Moises Kaufman, prezintă povestea fascinaţiei lui Beethoven pentru un vals popular şi cea a lui Katherine Brandt (rol interpretat de Fonda, n.r.), un muzicolog din zilele noastre, care va încerca să descopere originile acestei pasiuni a compozitorului.

"Sunt foarte încântată de noua piesă a lui Moises. Abia aştept să mă întorc pe scenă alături de el, prin acest rol pe care îl înţeleg atât de bine. Au trecut peste 40 de ani de atunci!", a declarat Jane Fonda.

Actriţa, în vârstă de 70 de ani, a debutat pe Broadway în 1960, în piesa "There Was a Little Girl", pentru care a fost nominalizată la premiile Tony, la categoria "cea mai bună actriţă". Ultima ei apariţie pe Broadway a fost în 1963, când a jucat în drama "Straniul Interludiu".

Celebra actriţă americană a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1979, pentru rolul din "Întoarcerea acasă", şi în 1972, pentru partitura din "Klute".

Piesa "33 Variations" urmează să aibă premiera pe Broadway la începutul anului 2009.

Întoarcerea acasă (Coming Home)

Klute

 



comentează şi tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
ACTRIŢĂ ,
BROADWAY ,
JANE FONDA ,
OSCAR
COMENTARII
  • INTREBI.RO 4 nov 2008

    problemele calculatorului dvs se pot rezolva acum online pe site-ul intrebi.ro . devirusare, reparare erori windows, optimizare conexiune la internet, instalare imprimanta, placa audio, placa video, router wireless si multe altele. intrebi.ro - service online de calculatoare @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ @@@@@@@@@@@@@@@@@@@

  • guest mediafax.ro 4 nov 2008

    Actriţa americană Jane Fonda, câştigătoare a două premii Oscar, va reveni pe Broadway după 46 de ani, pentru a juca în piesa "33 Variations", ce va avea premiera în 2009, potrivit declaraţiei artistei.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa