Julio Iglesias va concerta pe 18 mai, la Bucureşti, alături de fiul său Julio Iglesias Jr. Concertul e la o săptămână după cel al lui Enrique

Cântăreţul şi compozitorul spaniol Julio Iglesias revine în România cu un concert pe care îl va susţine, pe 18 mai, de la ora 19:30, la Sala Palatului din Bucureşti, în deschiderea speactacolului urmând să cânte fiul acestuia Julio Iglesias Jr.

Julio Iglesias va concerta pe 18 mai, la Bucureşti, alături de fiul său Julio Iglesias Jr. Concertul e la o săptămână după cel al lui Enrique

Artistul latin se află într-un turneu mondial de promovare a noului său album "Mexico", iar România se află pe lista ţărilor privilegiate de prezenţa cântăreţului, informează organizatorul concertului.

Albumul "Mexico" a fost lansat în toamna anului 2015 şi cuprinde treisprezece piese. În cadrul concertului pe care Julio Iglesias îl va susţine în Bucureşti, fanii acestuia vor putea fredona împreună cu acesta şi melodii care l-au consacrat şi care l-au făcut apreciat în România.

În deschiderea speactacolului, pe scenă va urca unul dintre fiii acestuia, respectiv cântăreţul Julio Iglesias Jr.

Julio Iglesias ar fi trebuit să susţină un concert, la Bucureşti, pe 2 iulie 2015, care a fost însă reprogramat din cauză că artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare.

Biletele achiziţionate pentru spectacolul din 2 iulie 2015 de la Bucureşti rămân valabile pentru concertul cântăreţului din 18 mai. Acestea vor fi schimbate în ziua concertului, după prezentare la intrare, la poarta numărul 9 a Sălii Palatului.

Totodată, pentru acest concert, au fost puse în vânzare bilete la următoarele preţuri: categoria VIP - 550 de lei, categoria I - 490 de lei, categoria a II-a - 400 de lei, categoria a III-a - 360 de lei şi categoria a IV-a - 280 de lei.

Acestea sunt disponibile în reţeaua www.eventim.ro (magazinele Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, hypermarketurile Carrefour şi benzinăriile OMV), precum şi la casa de bilete a Sălii Palatului.

Pe de altă parte, în această primăvară, şi cântăreţul spaniol Enrique Iglesias, un alt fiu al lui Julio Iglesias, va veni la Bucureşti. Enrique Iglesias va concerta pe 12 mai, de la ora 20.00, în pavilionul central al Romexpo, evenimentul făcând parte din turneul "Sex and Love".

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilaţii şi materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor. Recunoscut de Guinness Book of Records, în 1983, premiat cu singurul disc de diamant oferit vreodată de această instituţie, Julio Iglesias este artistul care a cântat şi înregistrat melodii în cele mai multe limbi din istoria muzicii. În cei peste 45 ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină. A susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Julio Iglesias a cântat în duete alături de artişti precum Frank Sinatra, Stevie Wonder, Willie Nelson, Diana Ross, Dolly Parton, Art Gurfunkel, Paul Anka, Charles Aznavour, Sting, The Beach Boys, Alejandro Fernandez, Placido Domingo, Lola Fores.

Julio Iglesias a susţinut mai multe concerte sold-out atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
JULIO IGLESIAS ,
CONCERT ,
julio iglesias jr ,
enrique iglesias ,
COMENTARII
  • Ma nage rLeagu e. ro 24 ian 2016

    Best next-gen online sci-fi game on the web! No Pay2Win! : AD2460. c o m
    _ _ Castiga premiul cel mare de 75 de euro in competitia Champions League sau un trofeu real pe care il poti castiga jucand in cel mai bun ma na ger de fotbal online gratuit:
    Ma nage rLeague. ro

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Băsescu primeşte LOVITURA TOTALĂ chiar de unde se aştepta mai puţin. ''E un dosar DNA în care...''